Peste 600 de foşti senatori şi deputaţi au pensii speciale consistente

| 06 dec, 16:48

Indemnizaţiile unora dintre parlamentarii pensionari ajung şi la şi şase mii de lei lunar. Din '90 până în prezent, şi-au exercitat mandatul aproximativ 3.400 de parlamentari, mulţi dintre ei cu mai multe mandate. Astfel, e aşteptat ca numărul beneficiarilor de pensii speciale să crească după alegerile de duminică.

Trecută de două ori prin Parlament, în urma cererii de reexaminarea preşedintelui Klaus Iohannis, legea ar fi trebuit să vizeze un grup restrâns de foşti parlamentari.

"Impactul este foarte mic, numărul parlamentarilor care beneficiază de un asemenea mecanism este foarte mic, undeva la 100-100 şi ceva. Din evidenţele noastre erau 120 de pensionari în 2010, acum sunt 110", spunea atunci deputatul PSD, Petre Daea.

Datele furnizate de Camera Deputaţilor şi Senat arată că numărul beneficiarilor este însă de şase ori mai mare. Numai la Camera Deputaţilor au fost aprobate 425 de cereri, din totalul de 462 de solicitari.

La Senat, până la data de 25 noiembrie, au fost contabilizate 200 astfel de solicitări. 192 dintre foştii senatorii primesc deja această pensie specială.

Peste 600 de pensionari parlamentari

Camera Deputaþilor - 425

Senat - 192

Total - 617

Sursa: Camera Deputaţilor şi Senat

Potrivit legii, „cuantumul indemnizaţiei se acordă în limita a trei mandate şi reprezintă produsul obţinut prin înmulţirea numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizaţia brută lunară aflată în platã".

Veniturile deputaţilor şi senatorilor în baza cărora au fost calculate aceste pensii speciale, au crescut, de la 1 ianuarie 2016, cu 10%.

Aşa s-a ajuns ca 40 dintre foştii deputaţi să fie recompensaţi lunar cu pensii speciale mai mari decât indemnizaţia medie netă a parlamentarilor în exerciţiu de 5.500 de lei.

În total, foştii deputaţi primesc lunar pensii de aproape 1,2 milioane de lei lunar, în timp ce pentru cei 200 de foşti senatori se cheltuie aproximativ jumătate din această sumă.

Cel puţin 40 de aleşi din actuala legislatură s-ar putea califica pentru aceasta pensie, dacă nu vor câştiga un nou mandat de parlamentar. Nu vor primi pensie specială cei care au fost condamnaţi definitiv pentru luare sau dare de mită şi trafic de influenţă, fapte săvârşite în calitate de parlamentar.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ