Piețele IT&C și de electronice, în creștere pe fondul rezultatelor economice record din 2013

| 25 mar, 2014

În contextul în care România a înregistrat cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană în ultimul trimestru din 2013, piețele IT&C și de electronice s-au poziționat foarte bine pentru a înregistra o creștere a volumului de vânzări.

Piața bunurilor de folosință îndelungată a marcat, în total, un avans de aproximativ 7 procente, conform unui studiu realizat de GFK, iar consumul a crescut anul trecut cu 0,5%, în special pe baza creșterilor istorice obținute în segmentul bunurilor nealimentare în trimestrul al patrulea.

Piața electronicelor a crescut la nivelul întregului an 2013 după trei trimestre de descreștere consecutivă. Valoarea vânzărilor de pe acest segment în T4 pe anul trecut a fost mai mare cu aproximativ 8% față de T4 din anul 2012, iar suma înregistrată a ajuns la 119 milioane de euro.

Ultimul trimestru al anului 2013 a adus vești bune și pentru sectorul electrocasnicelor mici. Acestea au înregistrat cu 13% mai multă valoare în T4 anul trecut față de același trimestru din anul 2012. În luna noiembrie, vânzările de Black Friday au contribuit la performanța trimestrială a sectorului, unde a fost atins un plus cu 27% mai mult decât aceeași lună de acum doi ani. Astfel, vânzările de electrocasnice mici din anul 2013 au înregistrat o sumă totală de 114 milioane de euro, cu mai bine de 9% peste anul 2012.

Pe piața electrocasnicelor mari s-a menținut creșterea, ultimul trimestrul al anului 2013fiind cu aproximativ 8% mai mare comparativ cu același trimestru al anului 2012, înregistrându-se suma de 113 milioane de euro. Totodată, pe întreaga perioadă a anului trecut, piața electrocasnicelor mari a înregistrat un total de 337 milioane de euro, cu mai mult de 5% peste performanța din anul 2012.

Piața telefoanelor mobile a înregistrat, la nivelul anului 2013, un plus de 17% datorită vânzărilor considerabile de smartphone-uri. Astfel, în trimestrul trei al anului trecut a ajuns sub lumina reflectoarelor un nou segment din sectorul telecom, cel de phablets, iar vânzările la astfel de produse se află într-o creștere rapidă, fiind considerate un segment de nișă pentru acei consumatori care doresc un produs între tabletă și smartphone. Mai exact, valoarea nesubvenționată a sectorului de telecom a atins în T4 2013 o creștere de peste 21% în paralel cu aceiași perioadă a anului trecut, adunând o sumă de 169 milioane de euro.

Iar piața de IT a înregistrat, în trimestrul patru al anului 2013, o creștere de 7,6% în comparație cu perioadă similară al anului 2012, însumând 163 milioane de euro. Pe întreg anul 2013 sectorul IT a obținut un total de 455 milioane de euro și o creștere de aproape 4% față de acum doi ani.

Cererea în creștere înseamnă un semnal al renevirii la normalitate în România. Veștile bune din economie, atingerea performanței economice de 3,5%, au fost resimțite de către cetățeni prin creșterea consumului cu 0,5 în anul 2013. Așadar, pe parcursul anului trecut, românii au reluat cumpărăturile de electrocasnice, electronice și aparatură IT, domenii care și-au revenit după perioada de scădere și stagnare din timpul crizei economice. Astfel, au fost achiziționate televizoare, frigidere și telefoane mobile de ultimă generație în valoare de 1,74 miliarde de euro.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ