PNL: Ordonanța privind taxarea suplimentară a contractelor part-time încalcă prevederile Codului Fiscal

| 24 iul, 09:28

Liberalii susțin că Ordonanța referitoare la taxarea suplimentară a contractelor part-time încalcă prevederile Codului Fiscal, punctând că operatorii economici care sunt afectați ar trebui să acționeze pe calea instanțelor judecătorești pentru sesizarea Curții Constituționale.

"Guvernul Tudose-Dragnea este orbit de situația deplorabilă a realizării veniturilor la bugetul de stat, după doar jumătate de an de la preluarea guvernării de către PSD-ALDE, și se năpustește asupra mediului privat pentru a impune noi și noi sarcini de plată. Ordonanța simplă adoptată ieri de Guvernul Tudose demonstrează preocuparea exclusivă pentru taxarea întreprinzătorilor, prin orice mijloace, dar fără a fi preocupat în vreun fel de situația veniturilor nete ale persoanelor care vor fi afectate de acest act normativ. Dacă actualul Guvern ar fi fost interesat de eventualele situații în care angajații sunt plătiți în parte printr-un contract part-time, iar restul sumelor sunt achitate la negru, soluția nu era să impună otova astfel de inginerii fiscale aberante", se arată într-un comunicat al PNL transmis, vineri, AGERPRES.

Liberalii precizează că Inspecția Muncii are atribuții în prevenirea unor astfel de practici, însă arată că prin acest act normativ este incompetentă.

"Actualul Cabinet face încă o dată dovada unei guvernări cu 'ochelari de cal', întrucât în România s-au construit și dezvoltat afaceri pornind tocmai de la acest sistem de impozitare, de care sunt dependente, iar acum riscă falimentul. Totodată, cu o astfel de reglementare, orice companie își pune problema dacă mai poate susține același număr de angajați, ca urmare a creșterii costului muncii, existând riscul evident al pierderii de locuri de muncă", afirmă liberalii.

Aceștia susțin că Ordonanța încalcă prevederile constituționale referitoare la emiterea de ordonanțe simple, întrucât Constituția interzice în mod expres posibilitatea de a interveni în domeniul legilor organice, cum este Codul Fiscal.

"Chiar dacă în mod abuziv Legea pentru abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe simple include eventuale modificări aduse Codului fiscal, acestea nu pot afecta regimul legilor organice și nu pot impune sarcini suplimentare contribuabililor", arată liberalii.

Potrivit sursei citate, Ordonanța încalcă prevederile actuale ale Codului Fiscal, prevăzute la articolul 4, care menționează că în cazul în care se majorează impozite, taxe sau contribuții ori se elimină sau se reduc facilități existente "acestea vor intra în vigoare cu data de 1 ianuarie a fiecărui an și vor rămâne nemodificate cel puțin pe parcursul acelui an".

"Guvernul Tudose a anunțat intrarea în vigoare a acestor modificări începând cu data de 1 august, fapt care contravine rigorilor de predictibilitate impuse de Codul Fiscal. În acest sens, ne așteptăm ca operatorii economici care sunt afectați în drepturile lor să acționeze pe calea instanțelor judecătorești pentru sesizarea Curții Constituționale", conchid liberalii.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ