Ponta: Afirmaţia preşedintelui privind arestările DNA în campanie reflectă o mentalitate a domniei sale

| 20 mai, 2014

Prim-ministrul Victor Ponta a declarat marţi, în vizita din judeţul Braşov, că afirmaţia preşedintelui Traian Băsescu referitoare la arestările DNA şi campania electorală reprezintă cel mai probabil o gafă, însă reflectă mentalitatea sa de a face politică intimidând şi ameninţând cu arestări.

'Domnia sa a scăpat un lucru, probabil că a fost doar o gafă sau o prostie în care făcea legătura între activitatea DNA şi campania electorală. Este bine că şi-a luat înapoi acea prostie pe care a spus-o pentru că nu cred că preşedintele României trebuie să facă legături între arestări şi campanie electorală. DNA şi în general justiţia funcţionează indiferent dacă este sau nu campanie electorală. Cred că ceea ce a spus domnul preşedinte reflectă o mentalitate a domniei sale, aceea de a face politică intimidându-i pe alţii şi ameninţându-i cu arestări. Este foarte bine că şi-a cerut scuze şi şi-a luat înapoi ce a spus şi eu cred că pur şi simplu nu şi-a dat seama ce a spus. Dar trebuie sancţionat tot timpul de câte ori încearcă să intervină în justiţie', a afirmat premierul, răspunzând unei întrebări a jurnaliştilor.

De asemenea, întrebat dacă va menţine sesizarea către CSM la adresa preşedintelui, premierul a răspuns că probabil Băsescu va fi iertat de CSM dacă îşi va cere scuze şi îşi va retrage afirmaţia. 'Dacă omul îşi cere scuze şi spune că nu şi-a dat seama ce a spus, probabil o să-l ierte CSM-ul', a afirmat Ponta.

Premierul Victor Ponta i-a cerut marţi ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, să sesizeze CSM în legătură cu declaraţia preşedintelui Traian Băsescu privind oprirea arestărilor de către DNA pe perioada campaniei electorale.

'E o declaraţie iresponsabilă, ca multe altele. Vă rog, domnule ministru, să sesizaţi CSM. Dacă nici asta nu e o intervenţie brutală în Justiţie... În primul rând, eu cred că e o minciună. Nu cred că preşedintele Băsescu poate să oprească arestări în campanie sau în necampanie', a spus Ponta la începutul şedinţei de guvern.

Premierul a adăugat că prin sesizarea CSM se doreşte să dea 'un semnal foarte clar' că nici preşedintele, niciun alt om politic nu poate să oprească sau să dea drumul la arestări şi că Justiţia din România funcţionează nu pe criteriul campaniilor electorale, ci pe criteriul aflării adevărului şi al respectării legii.

'Mi se pare absolut inadmisibilă declaraţia, chiar dacă a fost făcută într-o campanie, în care, desigur, preşedintele nu are ce să caute. Trebuie să dăm un semnal foarte clar că s-a terminat cu perioada în care preşedintele ţării spunea când arestează DNA-ul şi când nu arestează', a precizat Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi că nu există o declaraţie a sa potrivit căreia ar fi cerut ca Direcţia Naţională Anticorupţie să-şi înceteze activitatea pe timpul campaniei electorale, arătând că aceasta este 'o nouă minciună' a premierului Victor Ponta.

Şeful statului a subliniat că făcut această precizare într-un moment important, cum este sosirea în România a vicepreşedintelui american Joe Biden, pe motiv că abordarea pe care premierul Victor Ponta o are reclamă o reacţie imediată.

'Spune domnia sa (n.r. Victor Ponta) că am cerut ca DNA să-şi înceteze activitatea pe timpul campaniei. Nu există o asemenea declaraţie, eu am răspuns afirmaţiei unui ziarist care a spus: 'Cum explicaţi faptul că după ce a început spre exemplu campania electorală, DNA a oprit motoarele?', iar eu nu l-am contrazis, am adus un argument având în vedere mai multe realităţi. Am spus cred că au făcut foarte bine că pe perioada campaniei - şi vă pot spune că se întâmplă în toate ţările civilizate - să nu vină cu arestări pentru că ele pot influenţa campania', a spus Băsescu, la Palatul Cotroceni, citând din transcriptul interviului acordat.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ