Ponta, despre veniturile nedeclarate ale lui Iohannis: E o gogoaşă, o însăilare de speculaţii fără nicio dovadă

| 25 aug, 19:50

Premierul Victor Ponta reacţionează în cazul acuzaţiilor care i se aduc lui Klaus Iohannis cu privire la faptul că preşedintele nu şi-ar fi declarat toate veniturile pe care le-a obţinut din chirii.

Victor Ponta consideră că acuzele la adresa lui Klaus Iohannis sunt simple speculaţii fără nicio dovadă concretă.

"Am citit şi eu materialul apărut în presa prin care se afirmă faptul că au fost găsite diferenţe de 115.000 Euro între chiriile declarate şi cele aflate în contractele Dlui Klaus Iohannis, în perioada 2004-2007. Dincolo de orice dispută politică, opinia mea de jurist este că e doar o gogoaşă - o însăilare de speculaţii şi presupuneri fără nicio dovadă concretă! Punct.

Există însă ( sper ) şi o parte bună - poate acum Dl Iohannis realizează cât de uşor pot fi aruncate acuzaţii total nefondate doar pentru că ocupi o funcţie importantă.

Şi poate acum realizează cât de pripită a fost poziţia domniei sale când, în data de 5 iunie, mi-a cerut demisia pentru o acuzaţie (speculaţie) că nu am plătit în 2007-2008 taxe de 51.000 lei (cam 12.000 Euro, deci mai puţin de o zecime din cei 115.000 Euro de care este tot nefondat acuzat la rândul său). Iar acum când toate documentele şi expertiza au arătat indubitabil ca EU AM PLĂTIT toate acele taxe către stat discuţia devine inutilă.

Pt mine acel moment ţine de trecut, nu mai am resentinente şi nici reprosuri de făcut, dar sper ca acum Preşedintele României (când simte la rândul său ce înseamnă să fi acuzat pe nedrept) va examina cu mai multă circumspecţie şi echilibru asemenea situaţii", a precizat Victor Ponta pe Facebook.

O investigaţie RISE Project a constatat o diferență de 115.000 de euro între veniturile din chirii pe care Klaus Iohannis le-a consemnat în declarațiile de avere, în perioada 2005-2008, și sumele prezente în contractele pe care le-a semnat pentru închirierea proprietăților sale imobiliare.

Administraţia Prezidenţială a reacţionat în urma apariţiei acestor informaţii, precizând că toate veniturile şefului statului obţinute din chirii se regăsesc în declaraţiile de avere.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

3 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
26 aug, 09:04
LENIN SI STALIN
BRAVO OLTENAS .!!!!!
INCA ODATA ARATI CA ESTI ROMAN VERDE SI BINE CRESCUT,SI MARE PATRIOT.
JAVRA DE SASIU,TE-A SCUIPAT CU BORBE DE 2 LEI,CA AI FACUT NU STIU CE..
DOMNIA VOASTRA NU-L APARATI,CA NU AVETI DE CE.LA GUNOIERII DE PRESA,
CARE ARUNCA CRETINISME,NU MARSATI.BRAVO,DOMN OLTENAS.ASTIA SUNT
ADEVATII ROMANI PATRIOTI.RESTUL;OAMENI AI INTUNERICULUI=SATANE.!!
26 aug, 07:14
gheorghe
afacere
-sellectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata globala.
-Asiguram suport si logistica in desfasurarea activitatii.
-Lucrati intr-un mediu placut, proactiv.
-Principala atributie este mentinerea unei evidente a ofertelor prospectante si actualizate zilnic.
-Oferim sanse reale de avansare in cariera!
-Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal, cu posibilitatea unor bonusuri substantiale.
-Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere.
-Programul de lucru este flexibil.
-Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor.
-Cerem cunostinte minime de operare pe internet, de lucru cu fisiere word si pdf si navigare online.
-Solicitati acum mai multe detalii la adresa de email: [email protected]
26 aug, 11:29
LENIN SI STALIN
ESTI UN CACANAR
BOULE SI TEMBELULE VREAU SA INVAT DE LA UN TAMPIT CA TINE;CE VA NOU SI
DE VIITOR;CARE VIITOR,NATANGULE.HAI SICTIR

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ