Ponta: Proiectul noului Cod rutier va fi transmis Parlamentului

| 16 oct, 2013

Proiectul noului Cod rutier va fi transmis spre dezbatere Parlamentului pentru a face parte dintr-o "asumare comună", a anuţat premierul Ponta.

"Astăzi, Codul rutier îl trimitem spre Parlament.  Nu  vreau să fie, domnulee, «Codul lui Stroe şi al lui Ponta» şi toată lumea contra. Eu vreau să fie vorba despre o asumare comună a lucrurilor esenţiale pe care trebuie să le rezolvăm cât mai rapid, şi anume siguranţă mai mare pe drumuri, sancţiuni mai dure pentru cei care încalcă legea, aplicarea sancţiunilor, că degeaba dăm sancţiuni dacă nu le aplicăm. Eu sunt convins că această asumare comună va avea loc foarte repede, dacă nu, am discutat cu domnul Stroe  şi o să ne asumăm doar noi doi, o să fim doar noi doi cei răi şi toţi ceilalţi, buni, dar eu cred că interesul de a avea străzi mai sigure şi pedepse care se aplică este un interes comun şi vreau să cred că Parlamentul ne va sprijini în acest sens", a spus Ponta, în şedinţa de guvern, citat de Mediafax.

Pe agenda şedinţei de miercuri, proiectul noului Cod rutier a fost înscris, din nou, sub forma unei ordonanţe de urgenţă. Ordonanţa de urgenţă este de asemenea transmisă spre dezbatere Parlamentului, dar este şi aplicată până la momentul avizului parlamentar, când poate fi completată cu eventuale modificări ulterioare, spre deosebire de un proiect de lege, care poate fi aplicat doar după ce este aprobat de Parlament şi promulgat de preşedinte.

În urmă cu o săptămână, Guvernul a amânat, pentru a doua oară, adoptarea noului Cod rutier, pentru a clarifica detaliile tehnice de constituire a contului unic în care să fie vărsate toate sumele încasate din amenzile percepute pentru contravenţii şi infracţiuni.

Premierul Victor Ponta declara sămbătă, întrebat dacă noul Cod ar putea fi adoptat în această săptămână, că documentul va fi adoptat "în funcţie de soluţia tehnică de implementare".

El a mai arătat că efectele noului Cod rutier asupra scăderii numărului de accidente vor fi analizate după o anumită perioadă, respectiv în câteva luni, un an sau doi ani, pentru eventuale adaptări.

Conform ultimelor modificări, sumele aferente amenzilor percepute pentru contravenţii rutiere vor fi vărsate într-un cont unic deschis la Trezorerie, din care vor fi transferate ulterior către primării şi care va fi verificat de către Poliţie, permisul de conducere urmând să fie suspendat dacă amenda nu este achitată.

Şoferii care nu achită amenzile pentru contravenţii rutiere vor fi notificaţi de Poliţie în termen de 30 sau 35 de zile că în următoarele 15 zile le va fi suspendat permisul de conducere.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
16 oct, 2013
pensionar
Vad ca nimic nu le soerie pe soferi de si zilnic sunt tragedia, decese, betivi la volan.Absolut nu se vede bunul simt al omului, al crestinului, ca poate provoca accident, deces, merge cu viteza nu respecta trecerea de pieton ,vorbeste la telefon conduce cu o mana in oras, si multe cam 50% snt MAME, FEMEI.Cred ca noi vorbim dar nimic nu le sperie, ca bunul simt nu au demult.E TRIST CA SINGURUL LUCRU UNDE SE PUN CHIPURI SUFERINZE LA BISERICI, SA VADA LUMEA EVENTULA BUNUL DUMNEZEU, CARE SE PREOCUPA DE ENORISAI ROMANI PREFACUTI.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ