Premierul britanic şi-a uitat în tren servieta cu documente despre Siria

| 10 sep, 2013

Premierul britanic David Cameron şi-a uitat servieta deschisă în trenul cu care călătorea între Londra şi Edinburgh, riscând astfel să piardă documente importante cu planurile despre posibila intervenţie militară americană în Siria, scrie marţi tabloidul "The Daily Mirror".

Surse guvernamentale asigură că emblematica servietă roşie folosită de membrii executivului britanic a fost supravegheată în permanenţă, dar unii pasageri susţin că oricine ar fi putut să se uite fără probleme în interiorul servietei, care avea şi cheia în încuietoare. 

Cineva chiar a reuşit să fotografieze servieta fără să i se spună nimic, imaginea fiind publicată de tabloid. Dar pasagerii au fost corecţi şi nu au atins obiectul.

Sursa publicaţiei britanice susţine că l-a văzut pe Cameron în vagonul restaurant al trenului, apoi a observat servieta pe o masă dintr-un alt vagon. Premierul britanic călătorea la Edinburgh pentru a participa la nunta surorii vitrege a soţiei sale.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ