Premierul Iordaniei, ţinta unui atac cu pantofi

| 15 apr, 2014

Un iordanian a fost arestat luni pentru că a aruncat - nemulţumit fiind de creşterea preţurilor - cu pantofii în direcţia premierului ţării, Abdallah Nsour, în cursul unei ceremonii comemorative la Jerash, în nordul ţării, s-a aflat de pe lângă un responsabil al oraşului, relatează AFP.

''Premierul era pe cale de a vorbi despre economie, când Mefleh Mahasneh (65 de ani), şeful societăţii agricultorilor din Jerash, s-a ridicat şi a strigat la adresa premierului 'Aţi majorat preţurile!''', a povestit pentru AFP un responsabil al municipalităţii.

''Primarul i-a cerut lui Mahasneh să înceteze, deoarece nu era rândul lui să ia cuvântul. Mahasneh, un militar pensionat, s-a enervat, şi-a scos un pantof şi l-a aruncat înspre scena pe care stătea premierul'', a continuat responsabilul, adăugând că omul şi-a scos apoi şi cel de-al doilea pantof şi l-a aruncat în aceeaşi direcţie.

Pantofii au aterizat pe o masă aşezată pe scenă. Poliţia a intervenit imediat şi l-a arestat pe Mahasneh.

''Nu cred că va fi judecat. Cred că este reţinut pentru propria-i protecţie, deoarece sute de participanţi la ceremonie se luaseră de el'', a adăugat responsabilul.

În noiembrie 2012, guvernul lui Nsour a majorat preţul la benzină cu peste 53% în încercarea de a reduce deficitul, care atinsese în acea vreme 3,5 miliarde de dinari /3,6 miliarde de euro/, provocând un val de manifestări violente, precum şi greve.

În septembrie 2013, guvernul iordanian a anunţat o altă serie de măsuri de austeritate, dublând taxele pe telefoanele mobile şi majorând de la 5% la 20% taxele pe îmbrăcămintea importată.

În Iordania, de trei ani au loc periodic manifestaţii pentru a cere reforme economice şi politice, precum şi eradicarea corupţiei.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ