Primăria Capitalei vrea să înfiinţeze pieţe tărăneşti

| 24 apr, 2014

Primăria Capitalei vrea să înfiinţeze pieţe tărăneşti, consilierii municipali urmând să discute un proiect de hotărâre pe acest subiect în şedinţa de marţea viitoare.

Principiile generale ale pieţei ţărăneşti prevăd că aceasta e rezervată în exclusivitate producătorilor agricoli individuali şi/sau organizaţi în orice formă asociativă, denumiţi generic producători, transmite Agerpres.

Piaţa ţărănească se organizează în anumite zile ale săptămânii cu orar de funcţionare limitat. Producătorii beneficiază de toate facilităţile oferite de piaţa ţărănească fără a plăti vreo taxă sau tarif pentru utilizarea tarabelor, cântare, apă, electricitate, spaţii de depozitare, materiale publicitare.

Producătorii sunt în totalitate responsabili pentru produsele lor în faţa consumatorilor şi răspund pentru respectarea normelor legale de producere, prelucrare şi comercializare a produselor.

Proiectul de hotărâre prevede un acord de colaborare între Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, municipiul Bucureşti, Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi Federaţia Naţională a Sindicatelor din Agricultură, Alimentaţie, Tutun, Domenii şi Servicii Conexe 'Agrostar' privind susţinerea înfiinţării 'pieţelor ţărăneşti'.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale are printre atribuţii efectuarea de acţiuni de verificare în pieţele ţărăneşti sub aspectul calităţii de producător a vânzătorilor, cât şi asupra provenienţei produselor oferite spre vânzare.

Municipiul Bucureşti va identifica locaţiile optime în care vor funcţiona pieţe ţărăneşti şi va comunica aceste locaţii Direcţiei pentru Agricultură a Capitalei, va acorda autorizaţii de funcţionare pentru pieţe, va administra printr-un reprezentant activitatea din acestea.

ANSVSA va elibera prin direcţiile judeţene sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, respectiv a municipiului Bucureşti documente de înregistrare pentru siguranţa alimentelor a unităţilor mobile şi/sau temporare de comercializare a alimentelor.

Nu în ultimul rând, Agrostar are în atribuţii colaborarea cu administraţia publică locală pentru identificarea locaţiilor destinate organizării pieţelor ţărăneşti şi comunicarea acestora cu cei interesaţi. Totodată, se asigură că preţurile produselor vândute în pieţele ţărăneşti nu le depăşesc pe cele din pieţele tradiţionale.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
25 apr, 2014
niku
nu vor permite speculanţii aşa ceva!
va fi un război mai ca în Ucraina !nu vor permite speculanţii aşa ceva!
24 apr, 2014
Laura
Era si cazul, ca ne-am saturat de intermediari si de produsele iradiate din supermarketuri...

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ