Profeţie ŞOCANTĂ din 1946 a Bisericii Mormone: SUA va fi distrusă nuclear de RUSIA, marele RĂZBOI va izbucni

| 03 mai, 2014

Mulţi profeți ai Bisericii Mormone au amintit de teribilele războaie distructive care vor avea loc la un moment dat în viitorul Americii. Poate cea mai terifiantă viziune (ţinând cont de evenimentele de astăzi din lume) este viziunea lui George Albert Smith, care a fost preşedinte şi profet al Bisericii Mormone, atunci când a făcut-o, în anul 1946.

“Am avut o viziune înfricoșătoare a unui alt război, care va face ca războiul care tocmai s-a încheiat să pară a fi un simplu exercițiu de antrenament. În acest război, oamenii vor muri ca muştele.”

Smith vrea să spună că cel de-al doilea război mondial (care tocmai se încheiase) va părea o simplă joacă faţă de războiul mondial care va urma.

“Totul a început într-un moment când puterea militară a Uniunii Sovietice era depășită de cea a Statelor Unite, care deţineau rachete nucleare în Europa. SUA şi-a retras rachetele şi apoi a început războiul.”

Puterea militară rusească (sovietică) a fost depăşită de cea americană după 1990, odată cu prăbuşirea comunismului. Aşadar, Smith se referea la evenimente care aveau loc în viitor, după 1990. Profetul mormon spune că rachetele nucleare ruseşti vor lovi locurile în care sunt depozitate rachetele americane, dar şi oraşele. Aşadar, războiul mondial va începe.

Când va avea loc acest război? Profetul Smith ne oferă câteva elemente foarte interesante pentru identificarea momentului. Astfel, aflăm că preşedintele SUA din timpul acelui război ar fi primul preşedinte care nu e de origine britanico-europeană, ceea ce ne duce cu gândul la Obama, care este primul preşedinte afro-american din istorie. Tot în acele timpuri, autorităţile guvernamentale americane vor lua dreptul oamenilor de a deţine arme pentru apărare, proces care are loc în prezent în SUA! Aşadar, se pare că profetul Smith are o viziune a unui război mondial în aceste timpuri pe care le trăim, scrie lovendal.ro.

Cel mai interesant lucru despre această profeție specială este faptul că, în momentul viziunii (1946), Statele Unite ale Americii și Uniunea Sovietică erau încă aliați. De asemenea, în acel moment, ideea ca rachetele să fie capabile să transporte încărcături nucleare părea a fi nefezabilă. De fapt, președintele M.I.T. spunea în 1950 că “rachetele intercontinentale cu focoase nucleare sunt imposibile de fabricat”.

Ar putea să se refere această profeţie la anul acesta, 2014, când tensiunile între Rusia şi SUA au atins cote maxime, odată cu ocuparea Crimeii de către armata rusă? Poate că da, dar nu neapărat. Există o versiune a acestei profeţii mormone care spune că evenimentele acestea vor avea loc după alegerea noului preşedinte american, dar înaintea preluării efective a funcţiei, adică între noiembrie şi ianuarie anul următor. Dacă am convenit că profeţia se referă la vremea lui Obama, şi cum acestuia îi expiră mandatul în 2016, putem presupune că această profeţie catastrofală ar putea avea loc între noiembrie 2016 şi ianuarie 2017.

În perioadă aceea, ca urmare a căderii dolarului american, vor exista mari revolte pe străzile americane împotriva autorităţile. Ei, se pare că exact atunci, Rusia va ataca cu rachete nucleare marile oraşe din SUA şi apoi va exista şi o invazie fizică a Americii.

loading...

Ştirile orei

9 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
06 iun, 2014
Breaking news de la BOR
Biserica Ortodoxă Română a lansat şamponul bisericesc

Doamnelor şi domnilor, fraţi şi surori, pentru că nu doreşte ca drept-credincioşii să folosească şampon de origine păgână, Patriarhul Daniel a hotărât ca aceştia să folosească doar şamponul Arsenie Boca, 100% ortodox, destinat spălării pe creier.

Puteţi gândi cu propria minte fără să aveţi nevoie de clişeele promovate de preoţi ? Creierul dumneavoastră funcţionează ireproşabil ? Logica, raţiunea şi gândirea critică vă definesc ? Aveţi bacalaureat sau aţi finalizat studiile universitare ? Noul şampon Arsenie Boca vă scapă de toate aceste probleme diabolice, lăsând loc “învăţăturilor” Bisericii. Aveţi îndoieli referitoare la religii şi zei ? Doriţi să scăpaţi de păcatul strămoşesc: neuronii ? Circumvoluţiunile reprezintă o povară ? Şamponul Arsenie Boca face ca toate acestea să dispară, lasându-vă creierul neted astfel încât pe el să vă poată patina muştele.

Simţiţi că nu mai puteţi gândi ? Creierul dumneavoastră a început să dea rateuri ? Aţi rămas fără discernământ ? Votaţi la îndemnul preotului ? Aţi început să ascultaţi manele ? Vi se întâmplă să vă curgă salivă în colţul gurii din cauza IQ-ului de omidă ? Înseamnă că şamponul Arsenie Boca şi-a făcut efectul şi sunteţi pregătiţi să treceţi la pasul următor pentru atingerea morţii cerebrale: balsamul bisericesc Iustin Pârvu. Acesta lasă loc superstiţilor şi stereotipurilor. După ce-l veţi folosi, veţi putea simţi o dorinţă enormă de a accesa Internetul şi a posta citate din Ilie Cleopa, Arsenie Papacioc sau Petre Ţuţea, imagini cu icoane sau profeţii apocaliptice.

Nu uitaţi ! Folosiţi zilnic şamponul Arsenie Boca şi balsamul Iustin Pârvu ! Pentru o minte strălucitoare asemeni unui bec ars !!!
05 sep, 2014
mari
ka ka
vezi ca te string chilotii bai perciunat im becil.Ia o gura de ka ka si ma rs in askelon.
01 iun, 2014
Breaking news de la BOR
Conflict în stil mafiot între două bande de preoţi

Având reputaţia unui loc al moralităţii şi al regăsirii sufleteşti, Catedrala Patriarhală a fost, cu puţin timp în urmă, scena unui atac nemaiîntâlnit. Fiind înarmaţi cu săbii Jedi, câţiva membri ai clanului “Popii Căldărari”, au descins în zona de influenţă a rivalilor din clanul “Popii Ursari”. Disputa a izbucnit din cauza neînţelegerii generate de banii obţinuţi în urma pelerinajului organizat la moaştele făcătoare de minuni ale ciocănitoarei Woody. Până la momentul intervenţiei trupelor speciale de călugări, Bătaia Cea Ruptă din Rai a avut unele consecinţe nefaste pentru ambele tabere: veşminte sfâşiate, credinţe sparte şi haruri fracturate.

Printre cei reţinuţi se numără şi Cuviosul Sofronie, zis şi Tămâie, temut membru al “Popilor Căldărari”, dat în urmărire generală pentru un lung şir de minuni comise cu sânge rece folosind sfântul Levier. “De fiecare dată s-a bazat pe relaţiile lui la Muntele Athos pentru a ocoli legea divină, dar iată că am reuşit să-l arestăm. Va posti şi va face canoane aspre pentru mult timp de acum încolo. Mai pe scurt, a pus-o de mântuire.”, a declarat monahul Ilarie.

Părintele Coşmelie, purtător de cuvânt al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, susţine că mulţumită capturării membrilor celor două clanuri, credinţa strămoşească dacică ortodoxă îşi va putea recăpăta locul binemeritat în inimile enoriaşilor.
04 mai, 2014
basistu
Am avut un vis...
...o premonitie de fapt in care se facea ca Felix (the wonderful cat - care altu ) ajunge la mititica - si ca un mare curajos ce se pretinde va intoarce armele impotriva lu' Pompa cel dus cu Pluta - ca doar doar Popeye se va indupleca de el si pisicutzele sale care de asemenea sunt la un pas de a-si sorbi lapticul la bulau - ce mai vis - ca m-am trezit razand...
04 mai, 2014
munteanul
draga Robert, esti mormon? Nu de alta, dar prea ei litera de lege(garantie) cele profetite de ei .( MATEI 7;15 ,Iisus:"Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori ").
16 iun, 03:18
mamma mia
Nimeni nu vede ca deja sunt atatea interventii din partea celor ce orbiteaza planeta si care sustin ca nu vor permite sa fie utilizate bombe nucleare ca daca le declanseaza ei le anihileaza explozia propriu-zisa si ca degeaba s-ar stradui sa le declanseze... Uite, Vanga avea predicttii f clar incadrate in timp....Era grozava si capabila... Dar nimic distrugator din profetiile ei nu se mai putu implini, nu pt ca nu ar fi fost cine sa le faca, ci pt ca Nu e de Sus sa fie distrusa civilizatia si incet incet pricep si intunecatii ca nu au sanse sa distruga dp pofte demente
03 mai, 2014
Mihaela
castiga bani pe internet
Castiga bani pe internet foarte simplu. Te inscrii pe acest link http://www.marketglory.com/strategygame/mixaela81 - MarketGlory este un joc de strategie, in care aveti posibilitatea de a va converti moneda virtuala in bani reali. Este un joc de browser online , prin urmare nu trebuie sa va instalati niciun program suplimentar pentru a juca. Este unul dintre putinele jocuri de business in care sunteti rasplatiti pentru activitatea zilnica. Fiind un joc de simulare, va ofera posibilitatea de a lupta, de a munci, de a deschide companii si de a porni razboaie. Este un joc foarte complex si cu cat jucati mai mult, cu atat veti avea mai multe optiuni pentru dezvoltarea personala.

P.S. Dupa inregistrare posibil ca e-mail-ul pentru confirmarea contului sa va vina si in Spam/Bulk .

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ