Prognoza meteo pe două săptămâni: Ploile revin din 11 martie

| 09 mar, 13:52

Vremea va continua să fie "capricioasă" în următoarele două săptămâni, cu intervale în care temperaturile maxime vor ajunge chiar și la 14 grade Celsius, dar și cu episoade de precipitații, fie sub formă ploaie fie mixte, la nivelul întregii țări, arată prognoza Administrației Naționale de Meteorologie, pentru perioada 9-22 martie, publicată luni.

În Banat, în primele trei zile din această săptămână, vremea se va încălzi, astfel încât media regională a maximelor termice va crește de la 10 la 12 grade, iar cea a minimelor, de la—2 la 2 grade cu plus. Între 12 și 15 martie însă, valorile termice vor marca o scădere, astfel încât mediile de 6-8 grade, ziua, și între—2 și zero grade, noaptea, se vor situa sub cele normale pentru a doua decadă a lunii martie. Pentru cea de-a doua săptămână sunt estimate temperaturi diurne și nocturne în ușoară creștere, apropiate de mediile climatologic specifice acestei perioade din an. Probabilitatea pentru precipitații, în general slabe cantitativ, va fi ridicată în intervalul 11-14 martie. Vor fi ploi, dar trecător se pot semnala și precipitații mixte în timpul nopților. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni vor fi intervale cu ploi slabe, pe spații restrânse.

În zona Crișanei
, în intervalul 9-11 martie, temperaturile maxime de 11-13 grade, în medie regională, vor fi ușor mai ridicate decât în mod obișnuit, iar media celor minime, inițial negativă, va ajunge să depășească cu puțin pragul înghețului. Începând din data de 12 martie și până la sfârșitul primei săptămâni, valorile termice se vor situa sub cele normale specifice datei din calendar, marcând o scădere mai mare la valorile diurne, a căror medie va fi de 7-9 grade, și ceva mai redusă la valorile nocturne, în medie de—3...-1 grad Celsius. Pentru cea de-a doua săptămână sunt estimate temperaturi în creștere ușoară și treptată, caracterizând un regim termic în general normal pentru această perioadă din an. Probabilitatea pentru precipitații slabe cantitativ va fi ridicată în intervalele 11-15 martie, 17 martie și 19-22 martie. Local va ploua, dar trecător, în timpul nopților, se pot semnala și precipitații mixte.

În Transilvania, primele zile ale intervalului de referință vor fi caracterizate de temperaturi diurne ușor mai ridicate decât în mod normal, maximele fiind, în medie regională, de 9-11 grade, în timp ce media minimelor, deși în creștere, se va menține negativă, între—5 și—2 grade. Cu începere din 12 martie și până la sfârșitul primei săptămâni, valorile termice vor caracteriza o vreme mai rece decât în mod obișnuit, mediile maximelor fiind de 5-7 grade, iar cele ale minimelor de—4...-3 grade. Între 16 și 22 martie, media valorilor termice maxime diurne va crește destul de puțin, atingând 8 grade, iar temperaturile nocturne se vor situa, la rândul lor, ușor sub mediile climatologice specifice acestei perioade din an, cu o medie în jurul valorii de—3 grade. Precipitații slabe, mixte sunt preconizate pentru intervalele 12-15 martie și 17-18 martie, dar acestea vor fi posibile, pe spații restrânse, și în cursul celei de-a doua săptămâni. Vor fi condiții de formare a poleiului.

În Maramureș,
până miercuri, regimul termic va fi unul mai ridicat față de cel normal la început de martie, cu maxime în medie de 10-12 grade, însă nopțile vor fi reci, media minimelor fiind între—4 și—2 grade. Ulterior, temperaturile diurne vor coborî sub normalul perioadei, cu maxime, în medie regională, între 6 și 8 grade, iar cele nocturne vor avea o medie ușor negativă. În cea de-a doua săptămână, valorile termice vor crește ușor, în special la maxime, astfel că se va atinge treptat normalul datei calendaristice. Probabilitatea pentru precipitații în general slabe, predominant ploi, va fi mai ridicată în datele de 12, 17, 21 și 22 martie, acestea fiind posibile la nivel local și în cea de-a doua săptămână.

Pentru regiunea Moldovei, în intervalul 9-11 martie, zilele vor fi mai calde decât în mod obișnuit, cu temperaturi maxime de 10-11 grade, în medie regională, dar nopțile vor fi reci, cu o medie a minimelor de la—3 la—1 grad Celsius. În a doua parte a primei săptămâni, valorile termice diurne vor marca o scădere, astfel încât media maximelor va fi de 4-7 grade, iar cea a minimelor va crește, oscilând în jurul pragului de îngheț. Pentru cea de-a doua săptămână sunt estimate temperaturi în ușoară creștere, cu precădere la valorile maxime, încât regimul termic va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă a lunii martie. Precipitații sub formă mai ales de ploaie sunt așteptate pe spații mai extinse și posibil moderate cantitativ, în intervalul 12-14 martie, dar ploi slabe și pe spații relativ restrânse sunt de așteptat și în timpul celei de-a doua săptămâni.

În Dobrogea, în prima săptămână, regimul termic diurn se va situa ușor sub cel normal pentru această perioadă din an, concretizat prin media maximelor de 7-9 grade. Temperaturile minime vor avea medii între zero și 3 grade. În intervalul 16-22 martie valorile termice vor marca o creștere ușoară, astfel încât mediile diurne vor ajunge la 10-11 grade, adică în jurul celor specifice datei din calendar, în timp ce minimele nocturne vor continua să fie ușor pozitive. Probabilitatea pentru ploi pe spații extinse, slabe și moderate cantitativ, va fi mai mare în perioada 11-15 martie. Totodată, pe parcursul celei de-a doua săptămâni de prognoză, își pot face apariția, doar izolat, ploile slabe sau burnița.

În Muntenia, în intervalul 9-11 martie, zilele vor fi ușor mai calde decât în mod obișnuit, cu temperaturi maxime de 9-11 grade, în medie regională, dar nopțile vor fi reci, cu o medie a minimelor de la—2 la zero grade Celsius. În a doua parte a primei săptămâni, valorile termice diurne vor marca o ușoară scădere, iar media maximelor va fi de 7-9 grade, iar cea a minimelor va crește, oscilând în jurul pragului de îngheț. Pentru cea de-a doua săptămână sunt estimate temperaturi în ușoară creștere, cu precădere la valorile maxime, încât regimul termic va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă a lunii martie. Ploile în general slabe cantitativ vor fi prezente mai ales în intervalele 12-15 martie și pe 17 martie, dar local și trecător sunt posibile ploi slabe și în cea de-a doua săptămână.

În Oltenia, în prima săptămână de prognoză, regimul termic diurn va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă din an, concretizat prin maxime de 7-10 grade, în medie regională, și minime între—2 și două grade Celsius. În intervalul 16-22 martie valorile termice vor marca o creștere ușoară și treptată față de sfârșitul primei săptămâni, iar mediile diurne vor ajunge în jurul a 11 grade, în timp ce minimele nocturne vor continua să oscileze în jurul pragului de îngheț. Probabilitatea pentru ploi în general slabe cantitativ va fi mai ridicată în intervalele 12-15 martie și 16-17 martie, dar pe arii restrânse vor fi ploi slabe și în cea de-a doua săptămână.

La munte,
la începutul intervalului, dar și în cea de-a doua săptămână, regimul termic va fi apropiat de cel climatologic normal, cu medii ale maximelor între un grad și 4 grade, respectiv ale minimelor între—6 și—3 grade Celsius. Ceva mai rece va fi intervalul 12-16 martie, când media temperaturilor maxime va fi negativă, iar pe timpul nopților valorile termice medii vor coborî spre—8 grade. Probabilitatea pentru precipitații mixte va fi mai ridicată în a doua parte a primei săptămâni, în special în intervalul 12-13 martie, când în zonele înalte vor predomina ninsorile. În a doua săptămână, temporar, vor fi ploi, lapovițe și ninsori slabe și vor apărea condiții de formare a poleiului.

Estimarea temperaturilor este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru Prognoze pe Medie Durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, menționează ANM.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

0 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ