RAPORT: Peste 11.000 de migranţi romi au fost evacuaţi cu forţa în Franţa în 2015

| 12 ian, 14:08

Un număr total de 11.128 de romi au fost evacuaţi forţat în Franţa în 2015, dintre care peste jumătate locuiau în tabere improvizate, se menţionează într-un raport al European Roma Rights Centre şi al Ligii drepturilor omului, în care cele două ONG-uri denunţă situaţia nedemnă, inumană şi degradantă a romilor în Franţa.

Practic, notează raportul, 216 migranţi romi au fost evacuaţi săptămânal cu forţa în Franţa în 2015 dintr-un număr de 111 zone de locuit, dintre care peste jumătate locuiau în tabere improvizate. În cinci dintre aceste cazuri, romii şi-au părăsit locuinţele în urma declanşării unor incendii. 

Evacuările sistemice arată că scopul politicii de stat de evacuări forţate nu este apărarea proprietăţii private, pretextul folosit frecvent ca justificare, întrucât proprietarii sunt organisme publice în majoritatea cazurilor, apreciază autorii. 

Raportul arată că aproape jumătate dintre cei care au fost evacuaţi forţat au devenit victime ale acestui tip de măsură în al treilea trimestru al anului, ceea ce înseamnă că vara a fost anotimpul în care s-au produs cele mai multe evacuări forţate. 

După un număr de 111 evacuări întreprinse de autorităţi, au fost găsite soluţii temporare de cazare de 29 de ori. În cele cinci cazuri de evacuare din cauza unor incendii, au fost găsite soluţii pentru găzduirea familiilor în cauză de două ori. 

În cazul a 82 de evacuări, familiile au fost scoase pur şi simplu în stradă de poliţişti, deşi un ghid al guvernului din 2012 recomandă ca aceste măsuri să fie însoţite de mutarea familiilor şi de sprijin social. 

În 2015, în paralel cu evacuările forţate, a existat o creştere a numărului actelor de violenţă, discursurilor de incitare la ură şi actelor de respingere a cetăţenilor romi identificaţi ca atare. Acest lucru arată o creştere alarmantă a atitudinii antirome, care se afla deja la un nivel ridicat în Franţa, arată raportul. 

Liga drepturilor omului şi European Roma Rights Centre îşi repetă recomandările de a suspenda expulzările sistematice, de a asigura condiţii salubre în taberele improvizate şi de a implementa soluţii pentru integrarea familiilor rome în baza legii şi înaintea evacuărilor. 

Monitorizarea aplicării acestor politici ar trebui organizată în cadrul unui permanent dialog între autorităţile locale, regionale, naţionale şi asociaţiile active în domeniu, mai recomandă autorii.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ