Restructurarea creditelor, aprobată. Ce prevede măsura

| 05 iun, 2014

Ministerul Finanţelor a adus o veste bună românilor miercuri, când a anunţat că guvernul face paşii necesari pentru implementarea schemei fiscale pentru restructurarea creditelor.

După mai multe luni în care s-a lucrat la proiect, Ministerul Finanţelor a finalizat și a pus în dezbatere publică forma actului normativ ce va uşura reeşalonarea datoriilor pe care românii le au către bănci. Schema fiscală în discuţie a fost convenită şi agreată de executiv împreună cu BNR şi experţii FMI încă din luna februarie a acestui an. Pentru a elabora însă proiectul de act normativ a fost nevoie de mai multe luni deoarece experţii financiari ai guvernului au trebuit să calibreze măsura astfel încât echilibrul bugetar să nu fie afectat.

Schema guvernamentală va constitui un sprijin important pentru familiile cu venituri mici care, în acest moment, au dificultăţi în a-şi plăti ratele la bancă sau către instituţiile financiare nebancare. Măsura va fi aplicată doar pentru persoanele cu venituri din activităţi dependente sub 2.000 de lei pe lună, iar deducerea din venitul lunar impozitabil va fi de 900 de lei.

Pentru ca cei interesaţi să beneficieze de schema fiscală guvernamentală, contractele de credit trebuie sa fie în derulare la data de 31 mai 2014. Restructurarea creditelor va putea fi acordată o singură dată unei persoane fizice, la unul sau mai multe credite, cu condiția ca suma totală amânată la plată să se încadreze în limita valorică de 900 de lei pe lună. Totodată obligaţia acordării deducerii speciale pentru credite revine angajatorului, iar procedura de aplicare se va stabili prin ordin al preşedintelui ANAF. Prin aplicare schemei fiscale, Ministerul de Finanţe estimează o scădere a încasărilor din impozitul pe venit de 975 milioane lei în 2016 şi 1,01 miliarde lei în 2017.

Măsura propusă de guvern a fost implementată şi în alte state europene unde schema fiscală a reprezentat o soluţie eficientă pentru stimularea consumului intern ceea ce a ajutat la depăşirea unei perioade economice dificile. Restructurarea creditelor va spijini familiile cu venituri mici, venind astfel în completarea eforturilor depuse de executiv pentru creşterea nivelului de trai. În acest context trebuie menţionat că guvernul a decis majorarea venitului minim cu 50 lei la fiecare şase luni, iar de la 1 iulie acesta va ajunge la 900 de lei. Totodată, mulţumită indexărilor realizate de cabinet, în acest an, pensia medie a crescut de la 803 la 845 lei, cu 5,2%.

Ca urmare, implementarea măsurii de restructurare a creditelor, corelată cu creşterea veniturilor persoanelor cu venituri mici, va avea ca efect creşterea nivelului de trai ceea ce se va reflecta în majorarea consumului intern. Astfel, pe lângă ajutorarea familiilor aflate în nevoie, schema fiscală se va dovedi și un stimulent pentru dezvoltarea economică.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ