Reuniune OPEC, Rusia şi alţi exportatori pentru a îngheţa producţia de ţiţei

| 04 mar, 19:29

Statele membre ale Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), Rusia şi alţi exportatori se vor reuni, undeva în perioada 20 martie - 1 aprilie, pentru a discuta despre îngheţarea producţiei de ţiţei, a anunţat, vineri, ministrul rus al Energiei, Alexandr Novak, citat de agenţia EFE.

"Până acum, se amestecă diferite propuneri, de la 20 martie la 1 aprilie. Se analizează drept sediu Doha, Viena şi Rusia", a declarat Novak, pentru presa locală. 

El a subliniat că Rusia este dispusă să participe la această reuniune, la care vor fi prezenţi atât membrii OPEC, cât şi ţări din afara cartelului, precum Kazahstan sau Azerbaidjan, cu mari rezerve de petrol şi gaze în Marea Caspică. 

Ministrul rus a subliniat că, momentan, eforturile comune ale ţărilor exportatoare pentru stabilizarea pieţei şi reducerea volatilităţii "dau rezultate". 

De asemenea, acesta a anunţat că, în curând, va efectua o vizită în Iran, ţară în cazul căreia a afirmat recent că ar putea fi făcută o excepţie, deoarece abia şi-a reluat exporturile de petrol, după câţiva ani de sancţiuni. 

Novak, care întotdeauna a refuzat o posibilă diminuare a extracţiilor, aşa cum cerea Venezuela, a semnalat că 50 de dolari pe baril ar fi un preţ cu care exportatorii ar fi de acord, dar nu a exclus o posibilă revenire la 100 dolari/baril. 

Rusia, a cărei economie este în recesiune de la finele lui 2014, este dispusă să îngheţe producţia la nivelurile din ianuarie 2016, când acestea le-au depăşit cu 1,5% pe cele din 2015. 

Conform presei ruse, principalele companii petroliere din Rusia s-au arătat dispuse să sprijine propunerea de îngheţare a producţiei, dar, în schimb, cer ca Executivul să nu le crească impozitele. 

La mijlocul lui februarie, Rusia a ajuns la un pre-acord cu Arabia Saudită, Qatar şi Venezuela pentru îngheţarea producţiei la nivelurile din ianuarie 2016, pentru a frâna, astfel, căderea preţurilor la barilul de petrol, care, pe 11 februarie, a ajuns la 26 de dolari, cel mai scăzut preţ din ultimii circa 13 ani.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ