Ridicarea imunității lui Vlad Filat, contestată la Curtea Constituțională de PLDM

| 19 oct, 12:52

Un grup de deputați din partea Partidului Liberal Democrat din Republica Moldova (PLDM) a depus luni o sesizare la Curtea Constituțională, prin care contestă procedura de ridicare a imunității parlamentare a fostului lider liberal-democrat, Vlad Filat, relatează Unimedia și Radio Chișinău, citate de Agerpres.

Reprezentanții PLDM califică acțiunea din 15 octombrie din parlament drept o 'înscenare cinică' împotriva lui Vlad Filat și a Partidului Liberal Democrat din Moldova, care, în ultimii ani, sunt ținta permanentă a unor atacuri dinspre diferite tabere politice, spun ei.

'PLDM a depus astăzi (luni) o sesizare în care cere amânarea Hotărârii 72 a Parlamentului privind ridicarea imunității lui Vlad Filat până la soluționarea cauzei de fond. Sperăm ca această sesizare să fie examinată în regim de urgență. În sesizare, noi menționăm că au fost încălcate prevederile Constituției. Procedura a decurs în mod abuziv. Sperăm că înalta Curte se va pronunța. A fost încălcat dreptul lui Vlad Flat la apărare', a declarat Tudor Deliu, citat de portalul Unimedia.

Citeşte şi: Vlad Filat, ARESTAT PREVENTIV pentru 30 de zile. Fostul premier moldovean contestă decizia

'Prezența (procurorului general) Corneliu Gurin la ședința legislativului a avut drept scop organizarea acestui show. Cererea privind ridicarea imunității unui deputat îi este adresată președintelui parlamentului care, ulterior o aduce la cunoștință deputaților în ședință publică în cel mult 7 zile de la parvenirea acesteia', a explicat Deliu.

Deputații PLDM insistă că imunitatea liderului Vlad Filat a fost ridicată cu mari abateri de la legislația în vigoare.

Parlamentul de la Chișinău a votat la 15 octombrie pentru ridicarea imunității lui Vlad Filat, cu voturile parlamentarilor comuniști, ai Partidului Democrat (PD) și ai Partidului Liberal (PL), ultimele două formațiuni făcând parte din coaliția de guvernare împreună cu PLDM.

În aceeași zi, Vlad Filat a fost reținut pentru 72 de ore de Centrul Național Anticorupție (CNA), fiind acuzat de corupție și trafic de influență, în baza unui denunț depus de omul de afaceri Ilan Shor, primarul Orheiului, care susține că i-ar fi transmis lui Vlad Filat, sub formă de bani, bunuri sau servicii, 250 de milioane de dolari. Duminică, judecătorii au prelungit cu încă 30 de zile perioada de arest preventiv pentru fostul premier.

Într-un discurs susținut în parlament în ziua în care a fost reținut, Vlad Filat, fost lider PLDM și fost prim-ministru, a lăsat să se înțeleagă că întreaga afacere este orchestrată de prim-vicepreședintele PD, Vlad Plahotniuc, un contestat oligarh moldovean, finanțatorul partidului său și un mai vechi rival al său.

Totodată, Filat a declarat că Plahotniuc deține controlul Procuraturii Generale, CNA-ului și al întregului sistem judecătoresc din Republica Moldova cu ajutorul cărora îi manipulează pe mulți deputați, relatează Unimedia.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ