România – bună pentru afaceri

| 31 oct, 2013

Semnalul general este că România beneficiază de o încredere din ce în ce mai mare din partea creditorilor internaționali și investitorilor, iar acest lucru se datorează mai ales stabilității macroeconomice care a fost asigurată în ultimul an și eforturile depuse pentru normalizarea relațiilor diplomatice de către reprezentanții Executivului.

Noul raport „Doing Business 2014” al International Finance Corporation (IFC), o ramură a Băncii Mondiale, arată că România a înregistrat o evoluție concretă în domeniile importante pentru mediul economic și pentru antreprenori.

Potrivit datelor prezentate în raport, România a crescut anul acesta 5 poziții în privința ușurinței cu care se poate înființa o firmă (de pe poziția 65 pe 60), demonstrându-se astfel că s-au luat măsuri pozitive în privința debirocratizării sistemului de înregistrare a firmelor.

Asistența oferită IMM-urilor se regăsește și în privința ușurinței cu care pot fi plătite taxele și impozitele în România. Țara noastră a ajuns pe locul 134, un avans de 5 poziții față de 139 cât era în ultimul raport. Și în domeniul aplicării contractelor există un progres de o poziție, de pe locul 54 pe 53.

Per total, România se poziționează pe locul 73 în topul “Doing Business 2014” al IFC, un loc care poate fi îmbunătățit în anii ce urmează dacă vor continua reformele aplicate până acum. Țara noastră este bine văzută pe plan extern și acest lucru se datorează și schimbării de strategie în domeniul politicii externe, care se poate observa de când premierul Victor Ponta a început să întreprindă câte o vizită oficială importantă pe săptămână.

În acest context, importanța raportului nu trebuie subestimată. Trebuie să ținem cont că International Finance Corporation (IFC) este o instituție financiară internațională care oferă servicii de consiliere, investiții și management de bunuri pentru încurajarea sectorului privat în țările în curs de dezvoltare. Fiind o ramură a Băncii Mondiale, IFC are ca scop generarea de oportunități pentru persoanele care vor obțină un nivel de trai mai bun, investind în domeniile agriculturii, sănătății, educației, infrastructurii și IMM-urilor.

Topul de mai sus reprezinta o confirmare a faptului ca relația dintre țara noastră și Banca Mondială este una foarte bună și care prezintă multiple avantaje pe termen lung.

Recent, în timpul vizitei întreprinse în SUA, premierul Victor Ponta a anunțat că României îi va fi pusă la dispoziție o linie de finanțare de circa 1 miliard de dolari de către Banca Mondială la o dobândă deosebit de avantajoasă, pe care o primesc doar economiile cotate AAA. Acesta a fost un semnal pozitiv pentru România și o concretizare a Parteneriatului Strategic cu Statele Unite în plan economic.

Dobânda împrumutului, care va putea fi folosit la finanțarea deficitului și la dezvoltarea de proiecte, este de 4,2%, una extrem de mică la care țara noastră nu a avut acces până acum. Disponibilitatea Băncii Mondiale de a credita la o dobândă atât de redusă poate fi considerată un semnal de încredere în economia românească și, implicit, în politicile guvernamentale.

Semnalul general este că România beneficiază de o încredere din ce în ce mai mare din partea creditorilor internaționali și investitorilor, iar acest lucru se datorează mai ales stabilității macroeconomice care a fost asigurată în ultimul an și eforturile depuse pentru normalizarea relațiilor diplomatice de către reprezentanții Executivului.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
31 oct, 2013
cantautor
asa a gandit si tizul(cel cu fierul vechi)dar nu i-a "iesit"...

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ