RomâniaTV.net: Klaus Iohannis face dezvăluiri INCENDIARE despre prima disensiune majoră cu Crin Antonescu

| 20 noi, 2014

Preşedintele ales al României, Klaus Iohannis, scrie în cartea sa, "Pas cu pas", că predecesorul său în fruntea PNL, Crin Antonescu, s-a pus singur într-o situaţie delicată atunci când a spus că demisionează de la şefia PNL dacă partidul nu obţine 20% la alegerile europarlamentare din mai 2014.

"Rezultatele slabe al PNL de la europarlamentare l-au determinat pe preşedintele partidului, Crin Antonescu, să demisioneze. În locul lui, eu nu aş fi făcut acea afirmaţie, că, dacă PNL nu obţine un scor de 20%, demisionează. Ba chiar după ce a făcut acea afirmaţie, mai voalată, într-o emisiune televizată, l-am rugat insistent să n-o repete. A tot repetat-o şi atunci n-a mai avut ce face", a relatat Iohannis în cartea sa, scrie RomâniaTV.net.

Pe de altă parte, Iohannis recunoaşte rolul pe care l-a avut Antonescu în intrarea sa în politica la nivel naţional. Antonescu a fost cel care a iniţiat apropierea în vara anului 2009. "Crin Antonescu m-a sunat şi m-a întrebat dacă poate să-mi facă o vizită. Am acceptat, a venit şi mi-a spus că vrea să încerce o schimbare la nivel de guvern, că vrea să candideze şi m-a întrebat dacă sunt dispus să intru într-o ecuaţie — neprecizată, nedefinită — împreună cu el. Am spus 'da'. Aranjamentul mi s-a părut bun şi următorul pas a fost că m-a propus prim-ministru", scrie noul preşedinte al României.

Acesta a povestit şi modul în care a fost nominalizat de către o serie de formaţiuni politice drept candidat la postul de prim-ministru. "Faptul că Traian Băsescu nu m-a nominalizat în toamna lui 2009 nu m-a surprins, dar m-a deranjat. Ştiu şi de ce a făcut-o: din raţiuni politice, care nu au ţinut de mine, ci de ceea ce a vrut el să se întâmple în alegeri. Evident, a vrut un guvern al lui, care să organizeze alegerile şi nu un guvern de-al Opoziţiei. Nu a încalcat Constituţia, dar cred că s-a situat în afara percepţiei general valabile în Europa", consideră liberalul.


Citeste mai mult pe RTV.NET.
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ