Rovana Plumb: Orice vot pentru Iohannis înseamnă un vot pentru continuarea regimului Băsescu

| 12 noi, 2014

Ministrul Muncii, vicepreşedintele PSD Rovana Plumb, a declarat miercuri, la Târgovişte, că orice vot pentru candidatul ACL, Klaus Iohannis, înseamnă un vot pentru continuarea regimului lui Traian Băsescu.

În schimb, votul pentru Victor Ponta reprezintă un vot pentru construcţie, a adăugat Rovana Plumb.

''Orice vot pentru Klaus Iohannis înseamnă un vot pentru continuarea regimului Băsescu, acelui regim care a făcut rău şi a dezbinat România, iar orice vot pentru Victor Ponta înseamnă un vot pentru o Românie solidă, pentru o construcţie (...) Victor Ponta şi-a demonstrat viziunea pentru România ca prim-ministru, Victor Ponta este cel care a reclădit şi a redat încrederea unei ţări, decimată de tăieri şi de austeritate după regimul Băsescu-Boc'', a afirmat Rovana Plumb.

Vicepreşedintele PSD Rovana Plumb-deputat de Dâmboviţa a participat miercuri, la Târgovişte, la semnarea protocolului de colaborare semnat de liderii judeţeni din Dâmboviţa ai PSD şi ai Partidei Romilor Pro Europa. Protocolul prevede colaborarea dintre cele două formaţiuni politice din judeţ în vederea susţinerii în turul doi al alegerilor prezidenţiale a lui Victor Ponta.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ