S-a aflat cine l-a avertizat pe Erdogan despre lovitura de stat

| 21 iul, 16:31

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, afirmă că a aflat de tentativa de lovitură de stat militară de la cumnatul său, explicând că iniţial nu a crezut, şeful statului turc afirmând că în complot probabil sunt implicate şi alte ţări, informează site-ul postului Al Jazeera.

"Vestea mi-a fost dată de cumnatul meu. Reacţia mea iniţială a fost să nu cred... Am avut o conversaţie cu directorul Serviciului naţional de informaţii, eram deja cu ministrul Energiei şi am decis să luăm o serie de măsuri. Una din primele măsuri s-a referit la protejarea familiei mele şi la mine; am luat un elicopter de unde eram până la Dalman, iar apoi de la Dalman la Istanbul am mers cu avionul", a declarat preşedintele Turciei.

"Când am ajuns la Istanbul au fost unele momente dificile.

.. Erau avioane F-16 care zburau la joasă altitudine cu viteze supersonice; de asemenea, existau eforturi de a teroriza zecile de mii de oameni adunaţi la Istanbul", a subliniat Erdogan.

"Probabil că în complot sunt implicate alte ţări; organizaţia teroristă al lui Fehtullah Gulen este dirijată de cineva, va veni vremea când aceste legături vor fi descifrate. Trebuie să avem răbdare, dar nu cred că va dura mult. Justiţia funcţionează şi cred că toate aceste legături vor ieşi la iveală", a spus Erdogan.

Imediat după tentativa de lovitură de stat militară, Recep Erdogan a cerut Statelor Unite extrădarea clericului musulman Fehtullah Gulen.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ