Scenariu NEGRU pentru viitorul omenirii. Se va întâmpla în anul 2050

| 20 ian, 14:42

Materialele plastice se utilizează atât de mult în prezent încât în oceane va fi mai mult plastic în 2050 decât pește, a avertizat marți Forumul economic mondial de la Davos (Elveția), menționat de AFP.

"Actualul sistem de producere, utilizare și aruncare a materialelor plastice are importante efecte negative. În fiecare an se pierd ambalaje din plastic cu valori între 80 și 120 de miliarde de dolari. Dincolo de aspectul financiar, dacă nu se schimbă nimic, oceanele vor avea o cantitate mai mare de plastic decât de pește în 2050", se arată într-un comunicat.

Forumul de la Davos (WEF), ale cărui lucrări încep miercuri, a prezentat un studiu realizat cu fundația navigatoarei Ellen MacArthur și cu concursul cabinetului McKinsey. Potrivit acestui document, între tonele de plastic și cele de pește era de 1/5 în 2014, va fi de 1/3 în 2025 și va depăși 1/1 în 2050.

Forumul consideră că este necesară "topirea integrală a ambalajelor și a plasticului în general" și continuarea cercetărilor pentru descoperirea de alternative la petrol ca material de bază pentru producerea lor. Dacă nu se va schimba nimic, acest sector va consuma 20% din producția de petrol în 2050.

Din cauza faptului că sacii și pungile de plastic sunt de folosință unică, "95% din valoarea ambalajelor de plastic, estimată între 80 și 120 de miliarde de dolari pe an, se pierde", afirmă WEF, făcând un apel la realizarea unor adevărate sisteme de reciclare și de reutilizare.

Și Ellen MacArthur a pledat pentru instaurarea unei economii circulare, cu reutilizarea materialelor. Ea a ajuns celebră când a bătut recordul la înconjurul lumii într-o ambarcațiune cu pânze, în 2005.

În mai multe țări se iau în prezent măsuri pentru limitarea folosirii sacilor și pungilor de plastic. În Franța, de exemplu, pungile de plastic de unică folosință urmează să fie interzise din martie, iar în Marea Britanie legea impune ca utilizatorii de saci de plastic să plătească, încercând astfel să se reducă utilizarea lor.

Și localitățile din zona Montreal, unde locuiește o jumătate din populația din Quebec, au decis să interzică folosirea sacilor și pungilor de plastic ne-biodegradabile din 2018.

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ