Secţie de transplant medular, reamenajată cu bani din sponsorizări

| 16 apr, 2013

Institutul Clinic Fundeni şi-a extins secţia de transplant medular, cu fonduri obţinute din sponsorizări. În prezent, secţia are 11 paturi pentru adulţi şi şase pentru copii.

Secţia de transplant medular de la Institutul Clinic Fundeni, inaugurată în 2001, este prima din ţară, fiind singura structură de sine stătătoare, a precizat managerul instituţiei, dr. Carmen Orban, pentru Agerpres.

Primul transplant medular s-a realizat  în 2001. Până  în prezent, s-au încheiat 435 de proceduri de transplant medular.

Totodată, Institutul Fundeni a încheiat un contract de colaborare cu Spitalul Colţea, pentru a recolta, prepara şi crioprezerva celule stem.

La activitatea de transplant propriu-zis se adaugă şi aceea de control periodic al pacienţilor cărora li s-a efectuat transplantul la Institutul Fundeni, dar şi al pacienţilor care au trecut printr-o astfel de intervenţie în străinătate şi s-au întors apoi în ţară. În total, se realizează peste 500 de controale posttransplant pe an.

În 2013, prin Registrul naţional al donatorilor voluntari de celule stem hematopoietice, la Institutul Fundeni s-a realizat deja un transplant alogeneic cu celule de la donator neînrudit aduse de la Bruxelles şi s-a recoltat de la primul donator voluntar român, ale cărei celule stem hematopoietice au fost trimise la un centru de transplant din străinătate.

 

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ