Şedinţă CSM pe tema ofiţerilor acoperiţi din justiţie: "Verificarea e ilegală dacă CSAT doar a transmis informaţia"

| 21 ian, 12:47

Consiliul Superior al Magistraturii discută, joi dimineaţa, despre adresa CSAT prin care s-a arătat că nu există niciun spion în rândul justiţiarilor, potrivit RomaniaTv.

Nu este clar cum au fost făcute aceste verificări, dar unii judecători susţin că s-au implicat serviciile de informaţii şi că ar trebui făcută o verificare de către Comisia Parlamentară.

Deşi Consiliul Suprem de Apărare a Ţării susține că nu există ofiţeri sub acoperire în rândul procurorilor și judecătorilor în urma unor verificări, reprezentanții Consiliului Superior al Magistraturii cer să vadă dovezile care au dus la această concluzie.

Judecătorul CSM Norel Popescu a precizat că instituţia ar trebui să se adreseze Comisiei Parlamentare pentru controlul SRI pentru a verifica dacă serviciile de informaţii au făcut sau nu verificarea în cazul ofiţerilor acoperiţi din presă.

"Lucrurile stăteau cum spune domnul preşedinte până la momentul în care a intervenit declaraţia consilierului prezidenţial (n.r. Dan Mihalache). Acesta a spus ca CSAT nu are logistica necesară de a verifica şi am încredere în ce spune consilierul. Auzind declaraţiile lui, m-am îngrijorat. Dacă aceste verificări nu au fost făcute de CSAT si acesta a fost doar un purtător de vorbe al serviciilor de informaţii, în sensul că acestea au făcut verificările iar CSAT doar a transmis informaţia, înseamna că această verificare este ilegală şi încalcă textul articolului 7 din legea 303. Crezând că aşa e, cum spune consilierul prezidenţial, noi, CSM, ar trebui să ne adresăm Comisiei Parlamentare de verificare a SRI pentru a face verificări dacă s-a respectat sau nu procedura", a declarat judecătorul CSM Norel Popescu.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a publicat, luni, o informare de presă în care preciza că, la cererea preşedintelui Klaus Iohannis, a verificat dacă magistraţii şi angajaţii Parchetelor sunt sau nu informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii.

"În urma verificărilor efectuate de către instituţiile abilitate, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, personalul de specialitate juridică asimilat acestora şi personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii.

Rezultatele verificărilor au fost comunicate atât Consiliului Superior al Magistraturii, cât şi Ministerului Justiţiei, în funcţie de instituţia care a solicitat efectuarea acestora", se arată în comunicatul CSAT.

Şeful cancelariei prezidenţiale, Dan Mihalache, a declarat, marţi, că intenţia Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România de a da în judecată CSAT în problema relaţiei dintre justiţie şi servicii este "hazardată".

"Mi se pare puţin hazardat şi am sentimentul că cineva este într-o campanie electorală în Justiţie prin această temă. Există obligaţia legală, nu noi am introdus-o, cred că (a fost prevăzut de lege-n.r.) în anul 2005 sau 2006 ca CSAT să verifice aceste lucruri", a declarat Dan Mihalache, prezent la o dezbatere privind reprezentarea femeilor în politică, organizată de PNL.

Pe de altă parte, Dan Mihalache a afirmat că această atribuţie a CSAT ar trebui regândită.

"Dacă mă întrebaţi pe mine, este puţin complicat. Nu văd aici foarte bine rolul CSAT şi poate într-o zi această prevedere ar trebui regândită pentru că CSAT nu are instrumente la dispoziţie pentru a verifica 23.000 de magistraţi", a explicat Mihalache.

Potrivit lui Dan Mihalache, CSAT poate doar să trimită declaraţiile pe proprie răspundere catre instituţiile abilitate pentru a vedea dacă în rândul judecătorilor sunt şi ofiţeri acoperiţi.

"Răspunsul institiţiilor acesta fost (nu există ofiţeri acoperiţi în rândul judecătorilor-n.r.)", apreciind că CSAT nu are capacităţi proprii pentru a "umbla după ofiţeri acoperiţi". Dan Mihalache a afirmat că are "anumite dubii asupra acestei proceduri", însă, „acesta a fost răspunsul instuţiilor statului".

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ