Şedinţă informală de guvern la Vila Lac

| 16 ian, 10:46

Guvernul s-a reunit sâmbătă într-o ședință informală la Vila Lac pentru a discuta pe marginea priorităților mai multor ministere pentru 2016. Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice şi-a făcut publice ţintele sale pentru acest an, printre priorităţi numărându-se aprobarea Strategiei naționale de descentralizare și a celei de dezvoltare teritorială a României.

Surse oficiale citate de Agerpres precizează că se vor discuta prioritățile ministerelor Afacerilor Interne, Externe, Apărare, Justiție și Cultură.

Premierul Dacian Cioloș a prezentat, cu o zi înainte, pe pagina sa de Facebook, care sunt prioritățile Guvernului în 2016.

"Temele majore pe care ne vom concentra pe durata mandatului se referă la domenii în care intenționăm să lăsăm în urmă ceva vizibil schimbat în bine, chiar dacă unele proiecte vor putea fi doar demarate: reforma și transparența în administrația publică, derularea proiectelor de infrastructură de transport cu accent pe transparența și calitatea procesului, dezvoltarea viziunii economice pe termen mediu și lung și eliminarea risipei, regândind rolul statului în economie, politicile sociale și combaterea sărăciei. Firește că, domenii precum sănătatea, educația, cultura, absorbția fondurilor europene, agricultura, tineretul și sportul, mediul, energia și îmbunătățirea relațiilor externe ale României vor fi, de asemenea tratate cu prioritate", a scris Dacian Cioloş.

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) și-a stabilit ca obiective globale pentru 2016 aprobarea Strategiei naționale de descentralizare și a celei de dezvoltare teritorială a României, elaborarea unei Strategii naționale a locuirii, dezvoltarea sistemelor de e-guvernare în domeniul urbanismului și autorizării construcțiilor, dar și derularea Programului Național de Dezvoltare Locală.

Potrivit unui document publicat pe site-ul Guvernului, MDRAP își mai propune în acest an perfecționarea, simplificarea și creșterea calității în administrația publică, dezvoltarea instrumentelor de administrare a teritoriului ca suport pentru fundamentarea deciziilor, precum și creșterea capacității administrative a Inspectoratului de Stat în Construcții.

loading...

Ştirile orei

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
16 ian, 11:24
Nicu
Completează-ți veniturile!
Ofertă de muncă! sellectăm colaboratori pentru lucru la domiciliu. Condiții: calculator, conexiune la internet, studii medii cel puțin și cunoștințe de operare cu documente word și pdf. Asigurăm instruire gratuită și contract de comision. Pentru mai multe detalii trimite un mesaj cu textul INFO la adresa de email: [email protected]

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ