Senatul a adoptat propunerea legislativă privind amnistia pentru profesori

| 01 sep, 2014

Senatul a modificat, luni, legea privind exonerarea de la plata unor sume de către cadre didactice din judeţul Hunedoara, trimisă spre reexaminare de şeful statului, şi, printr-un amendament admis, a generalizat aplicarea actului normativ şi în alte speţe.

Iniţial, legea se referea la profesorii din localităţile Lupeni, Petroşani şi Vulcan, judeţul Hunedoara, care ar fi trebuit să restituie anumite sume, ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi sau alte organisme de control a unor prejudicii.

'Preşedintele României a solicitat reexaminarea legii trimise la promulgare la data de 15 iulie 2014 iar în motivarea cererii de reexaminare precizează că modalitatea de stabilire a domeniului de aplicare a acestui act normativ este de natură să confere caracter individual legii, întrucât aceasta nu se aplică la un număr nedeterminat de cazuri concrete, în funcţie de încadrarea lor în ipoteza normei, ci într-un singur caz, respectiv personalului încadrat în unităţile de învăţământ din localităţile Lupeni, Petroşani, şi Vulcan, judeţul Hunedoara', se arată în raportul Comisiei pentru muncă.

Şeful statului arăta în cererea de reexaminare că 'soluţia legislativă are caracter discriminatoriu' şi o 'diferenţă de tratament între cei care vor beneficia de prevederile acestei legi şi celelalte categorii de persoane nu se justifică, fiind lipsită de un temei obiectiv şi rezonabil'.

Obiectul de reglementare al legii se referă la stabilirea unor măsuri referitoare la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar, plătit din bugetul general consolidat, în sensul exonerării de la restituirea sumelor încasate în plus, peste nivelul stabilit prin Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

'Prezenta lege se aplică personalului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite în baza Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009, cu modificările şi completările ulterioare, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, cu modificările şi completările ulterioare', arată amendamentul adoptat.

Raportul comisiei cu amendamente admise a fost adoptat cu 122 voturi pentru, două împotrivă şi două abţineri, iar propunerea a avut 122 voturi pentru şi 2 abţineri. Iniţiatori sunt mai mulţi senatori şi deputaţi. Senatul este prima cameră sesizată.

Tag-uri: amnistie, profesori, senat
loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ