Sorin Blejnar, fostul şef al ANAF, trimis în judecată pentru trafic de influenţă

| 16 dec, 12:17

Sorin Blejnar, acuzat de procurorii DNA Ploieşti de trafic de influenţă în dosarul în care ar fi primit aproximativ 13 milioane de lei mită, a fost trimis în judecată, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit procurorilor, “ în cursul anului 2011, în contextul iniţierii unor proceduri de achiziţii publice la nivelul A.N.A.F., inculpatul Blejnar Sorin, în calitatea mai sus menţionată, a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituţiei publice respective. Banii respectivi urmau să-i fie remişi inculpatului în schimbul exercitării influenţei sale asupra unui subaltern, pentru ca acesta să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective astfel încât aceste contracte să fie obţinute de firma omului de afaceri”, spun procurorii.

Potrivit sursei citate, “în perioada noiembrie 2011 – ianuarie 2012, inculpatul Blejnar Sorin şi celălalt funcţionar implicat în acest demers au primit suma totală de 13.172.520 lei, prin intermediul unei firme cu comportament tip,,fantomă” controlate de aceştia cu care societatea omului de afaceri a încheiat mai multe contracte fictive. Din această sumă de bani, inculpatului Blejnar Sorin i-a revenit efectiv suma de 12.513.894 lei”.

În acest dosar, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparţin inculpatului Blejnar Sorin. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză. Faţă de o altă persoană, funcţionar A.N.A.F., cauza a fost disjunsă.

Fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală se află în stare de arest preventiv, în dosarul de trafic de influenţă.

Tag-uri: sorin blejnar
loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ