Sorin Câmpeanu, despre salariile din învăţământ: Vorbim după adoptarea Codului Fiscal

| 25 aug, 13:17

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, marţi, la România TV, că sindicaliştii din învăţământ nu au renunţat la pretenţiile salariale, fiind avansate, în discuţiile purtate până acum, mai multe propuneri. Ministrul a arătat că răspunsul legat de procentul cu care se vor mări salariile va fi dat atunci când se va şti în ce stadiu se află proiectul legii salarizării şi după adoptarea Codului Fiscal.

Cîmpeanu a vorbit şi despre repartizarea profesorilor suplinitori, dar şi despre banii care se acordă profesorilor pentru materialele didactice.

Ministerul Educaţiei acordă, şi în acest an, bani pentru dezvoltarea carierei didactice. În anul 2014, ajutorul financiar pentru dascăli a fost de 150 de euro. În 2015, acesta a crescut la aproape 160 de euro.

"Anul acesta profesorii care doresc vor primi un ajutor financiar de 700 de lei, circa 160 de euro. Banii le folosesc pentru achiziţionarea de materiale didactice. Încercăm să acordăm aceşti bani şi anul viitor", a declarat la România TV ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Citește și:  Sindicatele cer majorarea salariilor profesorilor cu 10%

Banii se acordă în cadrul programului "Dezvoltarea carierei didactice" finanţat din fonduri europene. Profesorii pot folosi ajutorul de la Ministerul Educaţiei pentru a achiziţiona materiale didactice, cărţi sau pentru a participa la cursuri şi conferinte.

Ministrul Educaţiei a vorbit şi despre întâlnirea de luni cu sindicatele din Educaţiei, care cer majorarea salariilor.

"Sindicaliştii nu au renunţat la pretenţii. Din perspectiva mea, discuţiile au fost intense şi constructive. S-a reiterat că Educaţia şi Sănătatea sunt domenii care trebuie să aibă prioritate pentru dezvoltarea României.


S-au avansat mai multe propuneri de calendar şi s-au făcut mai multe propuneri de procente de majorare a lefurilor. Răspunsul legat de procentul cu care se vor mări salariile va fi dat atunci când vom şti în ce stadiu ne aflăm cu proiectul legii salarizării în sistemul bugetar şi cu adoptarea Codului Fiscal. Următoarea discuţie cu sindicalişii a fost stabilită pentru data de 15 septembrie, pentru a discuta cu elemente concrete", a spus ministrul, la România TV.

Ministrul Educaţiei, despre repartizarea pe posturi a profesorilor suplinitori

Ministrul Sorin Cîmpeanu a făcut câteva precizări şi legate de repartizarea profesorilor suplinitori în învăţământ, care a început marţi. Locurile pot fi ocupate de candidaţii care au obţinut minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică şi inspecţia specială la examenul de titularizare.

Din cauza numărului mic de locuri vacante pentru angajare pe perioada nedeterminată, mulţi profesori care au luat note mari la titularizare sunt nevoiţi să se mulţumească doar cu un post de suplinitor.

"Au fost disponibile circa 4.200 de posturi didactice vacante pentru angajare pe perioada nedeterminată. Pe aceste posturi au concurat circa 30.000 de candidaţi, însă numai 8.000 dintre cei care s-au prezentat au obţinut nota mai mare de 7.

Aş face analogia cu examenul de admitere la facultate. Sunt facultăţi la care se intră cu notă foarte mare şi facultăţi mai puţin căutate, unde se intră cu nota 7. Aceeaşi situaţie există şi la examenul de titularizare", a declarat ministrul Educaţiei.

Citeste mai mult pe RTV.NET

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ