Tensiuni la cote maxime la nivel global după atacul Statelor Unite asupra Siriei

| 07 apr, 09:42

Război al declaraţiilor între liderii mondiali, Germania acuză ONU că priveşte fără reacţie, iar lumea se împarte în două tabere. Vladimir Putin: ”Relaţiile ruso-americane se află realmente într-un stadiu deplorabil”

UPDATE "Bombardamentele efectuate de Statele Unite ar trebui să limiteze capacităţile regimului Bashar al-Assad. Însă pentru noi lucrurile trebuie să fie clare: acum avem nevoie de o soluţie diplomatică la conflict. Este ora dialogului, fără bombe", a reacţionat Martin Schulz, fost preşedinte al Parlamentului European, la bombardamentele efectuate de Statele Unite în Siria.

Jan van Aken, purtătorul de cuvânt pe teme externe al grupului parlamentar Die Linke din Bundestag, a declarat, potrivit cotidianului Frankfurter Allgemeine Zeitung: "Ce nebunie! Acum există riscul escaladării conflictului, prin producerea unei crize de amploare între Rusia şi Statele Unite".

Deputatul german Sevim Dagdelen (Die Linke) a atras atenţia că acţiunea preşedintelui SUA, Donald Trump, riscă să aibă consecinţe foarte grave: "Acum, există riscul unui război mondial".

 

Angela Merkel, cancelarul german, şi Francois Hollande, preşedintele francez, solicită ca liderul sirian, Bashar al-Assad, să fie tras la răspundere pentru ”acţiuni criminale”, potrivit unui comunicat al Guvernului de la Berlin, transmis de Reuters.

Statele Unite au lansat un atac cu rachete asupra unei baze militare din Siria, ca reacţie la atacul chimic produs în urmă cu câteva zile.

”Doar preşedintele Assad este responsabil pentru această evoluţie”, a transmis Guvernul german în cadrul unui comunicat, după ce liderii germani şi francezi au avut vineri o convorbire telefonică.

Conform comunicatului, folosirea repetată a armelor chimice de către Assad şi crrmele împotriva sirienilor ar trebui să fie sancţionate.

”Germania şi Franţa solicită comunităţii internaţionale să organizeze împreună o campanie pentru tranziţia politică în Siria”, a anunţat Guvernul de la Berlin.

 

Rex Tillerson, secretarul de Stat al SUA, susţine că Rusia a eşuat să implementeze angajamentele luate în baza acordului din 2013 de a distruge armele chimice din Siria, informează Tass.

”În mod clar Rusia a eşuat să implementeze angajamentele sale din 2013, aşa că ori Rusia a fost complice, ori nu a fost competentă în abilitatea sa (de a duce angajamentul său, not. red.) la bun sfârşit”, a afirmat secretarul american de Stat.

Damascul a căzut de acord în 2013 să ofere spre distrugere armele sale chimice comunităţii internaţionale, în contextul unui acord dintre Moscova şi Washington. Acordul a fost confirmat de rezoluţia Consiliului Naţional de Securitate ONU, care a avertizat că vor fi luate măsuri în cazul în care vor fi folosite arme chimice în Siria.

Cel puţin 50 de rachete de crozieră Tomahawk au fost lansate de Armata SUA asupra unei baze militare a forţelor guvernamentale siriene, în provincia Homs din vestul Siriei. Serviciile secrete americane sunt de părere că baza aeriană Shayrat, ce fost vizată de atacul american, ar fi fost cea care a întreprins atacurile chimice din data de 4 aprilie.

Preşedintele american, Donald Trump, a confirmat faptul că a emis ordinul de lansare a atacului asupra bazei aeriene siriene.

 

Sigmar Gabriel, ministrul german de Externe, a declarat că atacul american asupra unei baze aeriene din Siria reprezintă o reacţie "întemeiată" la incapacitatea Consiliului de Securitate al ONU de a răspunde la folosirea armelor chimice împotriva populaţiei civile, potrivit Reuters.

"Este aproape insuportabilă incapacitatea Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite de a avea o reacţie clară şi fără echivoc la utilizarea în mod barbar a armelor chimice împotriva unor oameni nevinovaţi în Siria", a declarat ministrul german, aflat într-o vizită oficială în Mali.

"Este de înţeles faptul că Statele Unite au reacţionat cu un atac împotriva structurilor militare ale regimului Assad care a cauzat această atroce crimă de război", a completat Sigmar Gabriel.

Oficialul german a mai adăugat că "pe cât este de înţeles acţiunea SUA împotriva infrastructurii militare în urma eşecului Consiliului de Securitate ONU, însă acum este necesar un efort comun pentru pace sub auspiciile Naţiiunilor Unite".

Turcia consideră atacurile americane cu rachetă împotriva unei baze aeriene din Siria ca fiind o acţiune pozitivă, iar comunitatea internaţională ar trebui să îşi susţină poziţia împotriva "barbariei" Guvernului sirian, a declarat vineri adjunctul premierului turc, Numan Kurtulmuş.

"Aşa cum a formulat clar preşedintele nostru, nu vrem doar să auzim cuvinte, vrem să vedem acţiune. În acest context, atacul american cu rachete asupra bazei militare (n.r. siriene) este semnificativ. Cu toate acestea, comunitatea internaţională ar trebui să îşi susţină în mod clar poziţia împotriva unui asemenea act de barbarie comis de regimul Bashar al-Assad până când acesta (n.r. preşedintele sirian) nu va mai putea să facă rău propriului său popor. Prin urmare, salutăm această acţiune, însă credem că regimul al-Assad trebuie pedepsit întru totul în spaţiul internaţional", a declarat Numan Kurtulmuş, citat de Hurriyet Daily News.

Joi seara, preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan a spus că salută remarcile făcute de preşedintele american, Donald Trump, privind o posibilă acţiune militară în Siria.

"Îi mulţumesc lui Trump (pentru remarcile sale), dar acestea nu ar trebui să rămână neîndeplinite. Dacă într-adevăr o acţiune va fi lansată, noi suntem pregătiţi să ne aducem contribuţia"", a spus Erdogan.

Statele Unite pregătiseră cu mult înainte bombardamentul cu rachete asupra bazei armatei siriene, iar atacul chimic a fost folosit ca pretext, acuză Ministerul rus de Externe, într-un comunicat.

Rusia şi Siria au argumentat că nu au utilizat deloc armament chimic, dar este posibil ca vaporii să se fi degajat în timpul unor bombardamente care au vizat laboratoare ale insurgenţilor susţinuţi de Statele Unite şi de alte ţări occidentale. Nicio anchetă independentă nu a fost efectuată în cazul atacului chimic din provincia Idlib, sodat cu zeci de morţi, însă Administraţia Donald Trump l-a atribuit direct regimului Bashar al-Assad.

"Este evident că atacul cu rachete american era deja pregătit. Pentru orice expert, este clar că Washingtonul luase hotărârea de a ataca înainte de evenimentele din provincia Idlib, care sunt utilizate ca pretext", consideră Ministerul rus de Externe.

 

Ministerul rus de Externe a anunţat suspendarea aplicării acordului cu Statele Unite privind coordonarea aeriană în Siria, care avea drept scop să prevină incidentele şi să asigure siguranţa în spaţiul aerian sirian, la o zi după atacul american asupra unei baze militare siriene.

"Rusia suspendă memorandumul negociat cu SUA privind prevenirea incidentelor şi asigurarea siguranţei aeriene în cursul operaţiunilor din Siria", se afirmă într-un comunicat al Ministerului de Externe de la Moscova.

Statele Unite au lansat un bombardament cu rachete asupra unei baze militare din Siria, ca reacţie la atacul chimic produs în urmă cu câteva zile, anunţă Pentagonul, aceasta fiind prima operaţiune americană care vizează regimul Bashar al-Assad.

Baza aeriană atacată de Statele Unite se află în zona Shayrat, în provincia Homs.

Operaţiunea militară este "în interesul vital al Statelor Unite", a declarat preşedintele Donald Trump.

Vladimir Putin, preşedintele rus, consideră că atacul SUA asupra unităţii militare din Siria este o agresiune împotriva unui stat suveran şi încalcă normele legislaţiei internaţionale, a declarat vineri purtătorul rus de cuvânt, Dmitri Peskov, citat de Tass.

Vladimir ”Putin crede că desconsiderarea totală a Washingtonul faţă de utilizarea armelor chimice de către terorişti în Siria exacerbează semnificativ situaţia”, a adăugat Peskov.

Preşedintele rus ”vede de asemenea atacurile asupra Siriei drept o încercare de a distrage atenţia comunităţii internaţionale de la numeroasele pierderi din Irak”, a afirmat purtătorul rus de cuvânt.

”Acţiunile Washingtonului dăunează relaţiilor ruso-americane, care se află realmente într-un stadiu deplorabil”, a subliniat Dmitri Peskov.

”Şi cel mai important, Putin crede că aceşti paşi nu ne aduc mai aproape de scopul final în lupta împotriva terorismului internaţional. Din contră, crează grave obstacole în faţa eforturilor de a construi o coaliţie internaţonală care să lupte şi să se opună eficient răului global. Preşedintele Donald Trump a susţinut asta ca fiind unul dintre obiectivele cheie ale campaniei sale electorale”, a mai spus purtătorul de cuvânt de la Kremlin.

 

Iranul a condamnat atacul american asupra bazei aeriene siriene, în timp ce Marea Britanie şi Australia şi-au oferit sprijinul SUA, premierul australian, Malcom Turnbull descriind operaţiunea drept un ”răspuns proporţionat şi calibrat” în faţa utilizării armelor chimice, informează Reuters.

”Iranul condamnă orice fel de asemenea atacuri unilaterale. Asemenea măsuri vor consolida teroriştii din Siria şi vor complica situaţia din Siria şi din regiune”, a declarat Bahran Qasemi, ministrul iranian de Externe, citat de agenţia de ştiri ISNA.

Marea Britanie însă şi-a oferit sprijinul Statelor Unite: ”Guvernul britanic susţine acţiunile SUA şi credem că acesta a fost un răspuns adecvat în faţa atacului barbar cu arme chimice lansat de regimul sirian şi are scopul de a împiedica viitoare atacuri”, a afirmat un purtător de cuvânt al Guvernului de la Londra.

Potrivit premierului australian ”atacurile au transmis un important mesaj vital că lumea nu va tolera folosirea armelor chimice”.

Turnball a adăugat că acţiunea militară nu a fost destinată să răstoarne regimul Assad, deşi folosirea armelor chimice ”ridică întrebarea dacă Assad poate avea vreun rol în orice tip de soluţie sau acord”.

”Retribuţia a fost una proporţionată şi a fost una rapidă. Australia susţine SUA”, a mai spus Turnball.

Statele Unite au lansat un bombardament cu rachete asupra unei baze militare din Siria, ca reacţie la atacul chimic produs în urmă cu câteva zile, anunţă Pentagonul, aceasta fiind prima operaţiune americană care vizează regimul Bashar al-Assad.

Statele Unite au lansat un bombardament cu rachete asupra unei baze militare din Siria, ca reacţie la atacul chimic produs în urmă cu câteva zile, anunţă Pentagonul, aceasta fiind prima operaţiune americană care vizează regimul Bashar al-Assad.

Departamentul american al Apărării a anunţat la 4.40, ora Siriei, (4.40, ora României), că 59 de rachete de croazieră Tomahawk au fost lansate de la bordul unor distrugătoare aflate în estul Mării Mediterane.

Ulterior, administraţia Bashar al-Assad a confirmat că Statele Unite au lansat un atac asupra unei baze militare siriene, precizând că s-au înregistrat victime, după ce Rusia, principalul aliat internaţional al Siriei, atrăsese atenţia că un astfel de atac va avea consecinţe grave.

Atacul a vizat o bază aeriană a armatei siriene, fiind o premieră în conflictul militar din Siria.

Preşedintele Donald Trump a îndemnat "toate ţările civilizate" să contribuie la încheierea războiului civil din Siria.

Bombardardamentul Statelor Unite este o ripostă faţă de recentul atac chimic produs recent în orăşelul Khan Sheikhoun, situat în provincia siriană Idlib.

Baza aeriană atacată de Statele Unite se află în zona Shayrat, în provincia Homs.

Operaţiunea militară este "în interesul vital al Statelor Unite", a declarat preşedintele Donald Trump.

"Ţinţa vizată are legătură directă cu atacul chimic oribil" produs în urmă cu câteva zile, a comunicat Preşedinţia Statelor Unite.

Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, a avertizat, joi, că ar putea ordona intervenţii militare atât împotriva regimului Bashar al-Assad, căruia îi atribuie recentul atac chimic şi alte atrocităţi din Siria, cât şi contra Coreei de Nord, care dezvoltă programe militare în domeniile balistic şi nuclear.

"Cred că ceea ce s-a întâmplat în Siria este o ruşine pentru omenire, iar (preşedintele Bashar al-Assad - n.red.) este acolo, cred că el conduce lucrurile, deci cred că ceva trebuie să se întâmple", a declarat Donald Trump joi seară, la bordul avionului prezidenţial, Air Force One, în timp ce se deplasa de la Washington D.C. spre reşedinţa sa din Mar-a-Lago (Palm Beach, Florida), unde se va întâlni cu preşedintele Chinei, Xi Jinping.

"Ceea ce a făcut Bashar al-Assad este teribil. Ce s-a întâmplat în Siria este într-adevăr una din cele mai groaznice crime şi nu ar fi trebuit să se întâmple. Nu trebuie să se permită aşa ceva", a spus Donald Trump, citat de cotidianul The Washington Times.

Administraţia Donald Trump susţine că regimul Bashar al-Assad este responsabil de presupusul atac chimic din regiunea Khan Sheikhoun (provincia Idlib), soldat, potrivit organizaţiei Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), cu moartea a 72 de persoane. Siria şi Rusia au negat orice implicare, afirmând că atacul a fost comis de insurgenţii susţinuţi de Occident. De altfel, arsenalul chimic sirian a fost distrus de câţiva ani, la solicitarea Occidentului şi sub monitorizarea inspectorilor internaţionali.

Bashar al-Assad, preşedintele Siriei, a acuzat Statele Unite, Israelul şi Uniunea Europeană de susţinerea "teroriştilor" implicaţi în războiul civil sirian, subliniind că singura opţiune pe care o are este "victoria".

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 270.000 de morţi.

 

 

UPDATE Armata SUA a prezentat jurnalistilor imagini radar cu un avion al fortelor aeriene siriene care paraseste aeroportul si imprastie substante chimice asupra locuitorilor, porivit CNN.

Armata SUA a informat fortele ruse inainte de loviturile asupra bazei aeriene siriene si nu a vizat acele sectiuni ale obiectivului unde rusii erau considerati a fi prezenti, a precizat purtatorul de cuvant al Pentagonului, capitanul Jeff Davis, citat vineri dimineata de Reuters.

Rusia a esuat in privinta responsabilitatilor sale in Siria, a acuzat joi (ora locala) secretarul de Stat american, Rex Tillerson, dar a fost avertizata in avans de lovitura americana asupra unei baze siriene pentru a evita ca militarii sai de pe teren sa fie afectati, transmite AFP. 

Televiziunea de stat siriana a calificat vineri dimineata ca "agresiune" loviturile americane contra unei baze aeriene a regimului, transmite AFP. 

Cel putin 86 de persoane, printre care 30 de copii si 20 de femei, au fost ucise marti intr-un presupus atac chimic in nord-vestul Siriei. Mai multe tari, inclusiv Franta si Marea Britanie, au denuntat regimul presedintelui Bashar al-Assad ca fiind responsabil pentru acest atac.

 

UPDATE Turcia considera bombardamentul Statelor Unite asupra Siriei drept o măsură pozitivă, întrucât comunitatea internaţională ar trebui să condamne "barbaria" guvernului sirian, a declarat vicepriministrul turc, Numan Kurtulmus.

Într-o intervenţie telefonică la Fox TV, vicepremierul Turciei a declarat că guvernul sirian şi preşedintele Bashar al-Assad trebuie să fie pe deplin pedepsit de către "scena internaţională" şi că procesul de instaurare al păcii în Siria trebuie accelerat, scrie Reuters.

Statele Unite au lansat rachete de croazieră contra unei baze aeriene din Siria, au declarat oficiali americani citați de Reuters, ca răspuns la atacul chimic pentru care Washingtonul învinuiește forțele președintelui sirian Bashar Al-Assad.

Loviturile SUA din Siria au distrus aproape în totalitate baza aeriană vizată, situată lângă orașul Homs, au ucis 3 militari sirieni și doi civili. Damascul suține că atacurile au rănit zeci de persoane.

Au fost lansate ”59 de rachete” de tip Tomahawk, a anunţat un oficial de la Casa Albă, precizând că Washingtonul a vizat baza aeriană de la Shayrat, care este ”asociată programului” armelor chimice al Damascului şi ”direct legată” de evenimentele ”oribile” de marţi.

 

 

UPDATE SUA - care au ripostat in noaptea de joi spre vineri la atacul cu arme chimice al regimului Bashar al-Assad, lansand 50 de rachete de croaziera asupra unei baze siriene - dispun de puternice mijloace militare in jurul Siriei, relateaza AFP. In total, comandamentul fortelor americane in Orientul Mijlociu dispune de cel putin 35.000 de militari, potrivit unei estimari facute de centrul de studii american Heritage.

Impotriva regimului lu Bashar al-Assad, SUA pot conta pe navele Flotei a VI-a, cu baza la Napoli (Italia), capabile sa lanseze rachete Tomahawk asupra unor obiective terestre situate la peste 1.000 km, potrivit Agerpres.

----------

Unul dintre oficiali a precizat că mai mult de 50 de rachete de croazieră Tomahawk au fost trase de pe distrugătoare ale marinei americane din estul Mediteranei împotriva mai multor ţinte din baza „Shayrat".

Conform Agerpres, lovitura a fost efectuată cu "59 de rachete", a arătat un repsonsabil al Casei Albe, citat de AFP, indicând că baza aeriană Shayrat este "asociată programului" sirian de arme chimice şi "direct legată" de evenimentele "oribile" de marţi.

Cel puţin 86 de persoane, printre care 30 de copii şi 20 de femei, au fost ucise marţi într-un presupus atac chimic în nord-vestul Siriei. Mai multe ţări, inclusiv Franţa şi Marea Britanie, au denunţat regimul preşedintelui Bashar al-Assad ca fiind responsabil pentru acest atac.

„Ceea ce a făcut Assad este teribil", a declarat joi preşedintele american, apreciind că " asta nu ar trebui să se poată petrece".

„Ce s-a petrecut în Siria este o ruşine pentru umanitate iar el este la putere, deci cred că ceva ar trebui se se întâmple", a adăugat Trump, refuzând să dea detalii despre ce intenţionează să întreprindă.

Şeful diplomaţiei americane, Rex Tillerson, a promis joi un "răspuns adecvat" prezumtivului atac chimic de marţi din Siria, fără a evoca totuşi o acţiune precisă.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ