STENOGRAME. Tăriceanu, despre 2 parlamentari PNL şi USR: "Au dezertat. Au primit misiune pe unitate"

| 11 ian, 14:05

În şedinţele conducerii Parlamentului au loc tot felul de discuţii, care mai de care mai interesante. O mostră, chiar în şedinţa Birourilor Permanente ale Camerei şi Senatului din 18 decembrie, când Călin Popescu Tăriceanu a spus despre senatorul USR, Mihai Goţiu şi deputatul PNL, Ben Oni Ardelean, că aceştia lipsesc de la şedinţă, întrucât "au dezertat, probabil au primit misiune pe unitate".

Pe înţelesul tuturor, i-ar fi chemat SRI în misiune. Stenograma se regăseşte aici.

Liviu Dragnea a cerut să se verifice dacă este cvorum pentru desfăşurarea şedinţei, moment în care Tăriceanu a replicat:

"În momentul de față, suntem 12 membri ai Birourilor permanente reunite. Domnul Goțiu și cu domnul Ben-Oni Ardelean văd că au dezertat, probabil au primit misiune pe unitate. Și așa că o să așteptăm nițel să vină câțiva colegi care sunt la comisia specială. Îi numărasem și pe ei, dar, din greșeală, văd că suntem într-o formulă mai redusă", a spus acesta.

Ulterior, s-a luat o pauză, s-a asigurat cvorumul de şedinţă de 14 parlamentari şi apoi au trecut la debaterea ordinii de zi.

După două zile: Acuzaţii de circ, între Tăriceanu şi Goţiu

Pe de altă parte, pe 20 decembrie, a avut loc un schimb de replici, între Tăriceanu şi Goţiu, chiar pe holul Parlamentului, în vzul tuturor:

Cei doi s-au acuzat reciproc de încălcarea regulamentului Senatului.  Tăriceanu a ţinut să-i precizeze colegului că nu este de acord, sub nicio formă, cu circul în Parlament. „Atata vreme cât sunt preşedintele Senatului, vă spun foarte clar, circul nu are ce să caute. Il faceţi la dumneavoastră la partid, în stradă, unde doriţi dumneavoastră. Dar nu în Senat.“

Discuţia a continuat în acelaşi ton.

„Nu se poate să nu respectaţi regulamentul. Regulamentul este pentru toată lumea, nu există derogare pentru USR. Toată lumea are drept să vorbească şi vorbeşte când I se dă cuvântul. Şi dumneavoastră trebuie să respectaţi regulile pe care ceilalţi parlamentari le respectă”, i-a replicat, vizibil iritat, Călin Popescu Tăriceanu senatorului USR.

”Vreau să-i transmit domnului preşedinte, şi să-i transmiteţi şi dumneavoastră, că este un regulament pe care trebuie să-l respecte. Iar faptul că astăzi a trecut o lege cu încălcarea acestui regulament arată cum e condusă discreţionar România. Felicitări, domnule preşedinte!”, i-a spus Mihai Goţiu lui Călin Popescu Tăriceanu pe holul de la intrarea în sala de Birou Permanent al Camerei Deputaţilor.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ