Stoltenberg: NATO este pregătită să desfășoare forțe în Turcia dacă va fi necesar

| 08 oct, 19:28

NATO este pregătită să desfășoare forțe în Turcia dacă va fi necesar, a indicat joi secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, în contextul noilor tensiuni provocate de intervenția militară a Rusiei în Siria, relatează DPA.

'Turcia este un aliat foarte puternic și capabil, dar NATO, firește, este întotdeauna pregătită să-și crească prezența și să sprijine. Ne aflăm în dialog permanent cu Turcia, verificând (...) dacă este nevoie să facem mai mult', a declarat Stoltenberg, la finalul reuniunii miniștrilor apărării din statele NATO, desfășurată joi la Bruxelles și dedicată în principal situației din Siria.

'(Ne-am sporit) capacitatea de a susține și ajuta toți aliații', a mai spus Stoltenberg, precizând că aceasta 'îi include, desigur, pe aceia care se află foarte aproape de violența și de tulburările pe care le vedem în sud — în acest caz, Turcia'. 'Așadar, la nevoie, vom desfășura' trupe, a punctat oficialul NATO.

În timpul reuniunii, ministrul turc al apărării, Vecdi Gonul, a solicitat o prezență mai puternică și capacități de apărare antiaeriană ale NATO în țara sa, însă nu a cerut o intervenție a forței de reacție rapidă a Alianței, au indicat surse sub protecția anonimatului.

NATO a suplimentat efectivele acestei forțe la 40.000 în urma acțiunilor Rusiei în Ucraina, dar a declarat că, teoretic, aceasta ar putea fi desfășurată în punctele fierbinți din sud.

Stoltenberg a mai spus că NATO va examina 'necesități suplimentare de-a lungul frontierelor noastre sudice' în lunile următoare. 'Nu este necesar să desfășurăm forța de reacție a NATO (...) pentru a furniza descurajare. Important este că orice adversar al NATO va ști că suntem capabili să o desfășurăm', a explicat secretarul general.

'NATO este pregătită să apere și să protejeze toți aliații împotriva oricărei amenințări, iar acest lucru este valabil, desigur, și pentru Turcia', a subliniat el.

Alianța a desfășurat deja cinci baterii de rachete Patriot în Turcia în 2013, pentru a preveni atacuri dinspre Siria. SUA și Germania au anunțat însă retragerea celor două baterii pe care le-au furnizat fiecare.

'Ceea ce vedem acum constituie alt gen de provocări. Discutăm cu diferiți aliați, cu Turcia, despre cum și în ce forme putem continua să-i sprijinim', a afirmat Stoltenberg.

Pe de altă parte, miniștrii apărării și-au intensificat criticile față de intervenția Rusiei în Siria, într-un context deja grav tensionat între NATO și Moscova de criza din Ucraina. 'Rusia face mult mai periculoasă o situație foarte serioasă în Siria', a estimat ministrul britanic Michael Fallon, în timp ce omologul său olandez, Jeanine Hennis-Plasschaert, a acuzat Moscova că este 'neconstructivă, nedemnă de încredere și necooperantă'.

La reuniunea de joi s-a discutat și despre implicarea viitoare a Alianței în Afganistan, după ce talibanii au cucerit luna trecută orașul Kunduz. Forțele afgane au reușit ulterior să preia controlul asupra orașului, dar incidentul a ridicat semne de întrebare dacă NATO își poate înceta prezența în această țară, așa cum este planificat.

'Nu am luat nicio decizie finală cu privire la durata misiunii Resolute Support (care ar trebui să se încheie la finele lui 2016 — n.r.). Toți aliații au convenit că vom continua să-i sprijinim pe afgani. (...) Ceea ce discutăm este în ce format, cu câte trupe și unde în Afganistan', a explicat Stoltenberg.

El a avertizat însă că menținerea unor efective militare numeroase în Afganistan nu constituie o soluție 'sustenabilă' pe termen lung. NATO păstrează încă în jur de 13.000 de militari în această țară, deși operațiunile de luptă au luat sfârșit.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ