SUA: Deficitul comercial a atins în noiembrie cel mai redus nivel din ultimele nouă luni

| 06 ian, 17:38

Deficitul comercial al SUA a atins în noiembrie 2015 cel mai redus nivel din ultimele nouă luni, pe fondul scăderii record a importurilor de ţiţei, cea mai recentă dovadă a solidităţii redresării economiei, transmit AP şi Reuters.

Departamentul Comerţului din SUA a anunţat miercuri că deficitul comercial a scăzut în noiembrie cu 5%, la 42,4 miliarde de dolari, faţă de 44,6 miliarde de dolari în octombrie. 

Exporturile SUA au scăzut cu 1,6%, la 182,2 miliarde de dolari, în timp ce importurile au înregistrat un declin de 1,7%, la 224,6 miliarde de dolari. 

Industria americană este afectată de aprecierea dolarului, care face mai scumpe produsele exportate, şi de încetinirea de pe unele din cele mai mari pieţe de export ale SUA, inclusiv Europa şi China. 

În primele 11 luni din 2015, deficitul comercial a urcat cu 5% faţă de perioada similară din 2014, la 488 miliarde de dolari. 

De asemenea, deficitul comercial al SUA pe relaţia cu China a scăzut cu 5,2% în noiembrie, la 31,3 miliarde de dolari, în timp ce pentru perioada ianuarie-noiembrie deficitul s-a situat la 337,8 miliarde de dolari. Cel mai ridicat nivel al deficitului SUA este cel înregistrat cu China.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ