SUA şi UE speră la un nou acord cu privire la transferul de date personale

| 26 ian, 08:41

Responsabili americani şi europeni şi-au exprimat luni speranţa de a ajunge la un acord transatlantic cu privire la transferul de date personale care să nu afecteze grupurile de internet americane, precum Facebook şi Google, informează marţi AFP.

SUA au venit cu 'o propunere foarte solidă', care răspunde îngrijorărilor europene privind protecţia vieţii private, a dat asigurări un avocat al Ministerului Comerţului al SUA, Justin Antonipillai, în timpul unei conferinţe asupra 'stării internetului' care a avut loc la Washington. 

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CEJ) a invalidat, la începutul lui octombrie 2015, un ansamblu de reguli cunoscute sub numele de 'Safe Harbour', care administra aceste transferuri de date între companii în scopuri comerciale, considerând că acestea nu protejează în mod suficient datele la care au acces agenţiile de informaţii. 

De la începutul lui noiembrie 2015, Comisia Europeană a anunţat că speră să parvină la un acord cu SUA 'în următoarele trei luni'. Discuţiile ar urma să continue până în 2 februarie, a precizat Antonilillai. 'Ne apropiem de momentul deciziei', a declarat acest responsabil american. 

Propunerea americană le permite cetăţenilor europeni să se adreseze justiţiei dacă apreciază că drepturile lor nu au fost respectate de grupurile de internet atunci când acestea predau guvernelor datele pe care le colectează. Însă, textul protejează, de asemenea, capacitatea forţelor de ordine şi a agenţiilor americane de informaţii de a face faţă ameninţărilor. 

'Am dedicat mult timp pentru a ne asigura că cetăţenii europeni vor dispune de mai multe mijloace pentru a sesiza justiţia dacă va există o problemă pe viitor', a mai spus Justin Antonipillai. 

Andrea Glorioso, consilieră în probleme digitale pe lângă misiunea UE la Washington, a declarat în cadrul aceleiaşi conferinţe că Washingtonul şi Bruxellesul sunt 'cu adevărat pe aceeaşi lungime de undă' în găsirea unui acord. 

Însă, orice acord va trebui să fie validat de statele membre şi să respecte dispoziţiile privind protejarea vieţii private, prevăzute în Carta europeană pentru drepturile omului, a amintit Glorioso. 'Nu este în interesul nostru că încheiem un acord care să fie denunţat după cinci sau şase luni', a punctat ea. 

Potrivit companiilor vizate, un eşec le-ar putea împiedica pe unele dintre ele să-şi desfăşoare activitatea în Europa. 

Juristul austriac Max Schrems, a cărui plângere se află la originea deciziei CEJ, s-a arătat mai puţin optimist. 'Nu prea văd o soluţie', a spus el, făcând referire la 'un conflict asupra drepturilor fundamentale'.

loading...

Ştirile orei

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
26 ian, 09:54
SIBNET
Nou sistem de lucru la domiciliu!
In alta ordine de idei, daca iubiti cartile si doriti sa va dezvoltati propria afacere in domeniul pietei electronice de carte, cereti informatii suplimentare la [email protected]
Veti obtine informatiile necesare, sub forma unui curs pe care il veti primi gratuit pe adresa de e-mail. Nu trebuie sa investiti. Tot ce aveti nevoie este un calculator, conexiune la internet si dorinta de a face parte dintr-un proiect absolut minunat.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ