Ţara din UE care va vinde alimente din insecte în supermarket

| 18 sep, 2014

Belgienii vor putea achiziţiona din supermarketuri, începând de vineri, produse alimentare realizate din insecte, anunţă joi ziarul 'La Libre Belgique' pe baza unui comunicat de presă difuzat de compania 'Delhaize'. Consumul de insecte prezintă numeroase avantaje, 'fiind un mijloc extraordinar de evoluţie către o alimentaţie durabilă, întrucât constituie o excelentă sursă alternativă de proteine', afirmă comunicatul menţionat.

Existente deja pe rafturile unor mici magazine bio, produsele din insecte, mai precis din viermi de făină, se vor găsi la magazinele Delhaize sub marca 'Green Bugs'.

De la mijlocul lunii octombrie, toate marile magazine din Belgia - cu excepţia celor din lanţurile Colruyt, Aldi şi Lidl - vor oferi clienţilor burgeri pe bază de viermi Buffalo produşi de firma Damhert.

Entofagia este permisă oficial în Belgia din 25 mai, dată la care a intrat în vigoare decizia luată de Agenţia Federală pentru Securitatea Lanţului Alimentar (AFSCA) referitoare la comercializarea în scop alimentar a aproximativ zece tipuri de insecte. Până în prezent, sunt autorizaţi cinci crescători de insecte.

Lista insectelor pe care belgienii le vor putea cumpăra din magazine, prelucrate în diferite forme, include greieri domestici sau cu aripi scurte, lăcuste migratoare africane sau din America, viermi de făină tradiţionali şi uriaşi, precum şi unele tipuri de omizi.

Actualele reglementări ar putea suferi unele modificări. 'Europa analizează problema +novel food+, din care fac parte şi insectele, şi, după ce se va pronunţa, Belgia va trebui să se alinieze' la normativele europene, a precizat Yasmine Ghafir, purtătorul de cuvânt al AFSCA.

Consumul de insecte de către oameni devine tot mai important în contextul în care populaţia lumii ar urma să ajungă la 9 miliarde de persoane în anul 2050. 'Producţia de proteine ar trebui să se dubleze pentru a răspunde nevoilor nutriţionale', a avertizat un specialist belgian.

Creşterea de insecte necesită un spaţiu redus, iar 'rata de conversie' este foarte avantajoasă. De exemplu, cu zece kilograme de biomasă, se poate produce numai un kilogram de carne de vită, dar până la nouă kilograme de insecte. Insectele eliberează foarte puţin CO2 şi sunt excelenţi agenţi de reciclare, putând fi hrănite cu deşeuri de la cantine sau cu alimente nevândute din magazine.

Citeşte şi: Află câte insecte înghiţi într-un an. O să ai o mare surpriză

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ