Ţările în care apa de la robinet nu este potabilă; Unde se încadrează România INFOGRAFIC

| 30 sep, 2014

Agenţia de design NeoMan Studios a realizat un infografic destinat turiştilor, pentru a-i informa despre calitatea apei potabile din diferite state de pe glob.

Pentru acest infografic, agenţia a folosit mai multe surse oficiale, printre care United States Centers for Disease Control and Prevention.

Infograficul cuprinde mai multe părţi, pentru fiecare continent. Ţările unde apa este potabilă şi poate fi consumată fără riscuri pentru sănătate sunt desenate cu albastru, iar restul cu gri.

Criteriile sunt destul de dure, astfel că în Africa şi America de Sud nu există nicio ţară cu apă considerată potabilă, iar în Asia doar Japonia şi Coreea de Sud îndeplinesc aceste criterii de siguranţă.

În privinţa Europei, conform infograficului, jumătatea vestică are apă potabilă, iar în cea estică, excepţie făcând Grecia şi Macedonia, apa de la robinet nu este considerată sigură, inclusiv România.

Pentru turiştii care merg în ţările nu apa nu este sigură, soluţia este destul de simplă: apa trebuie fiartă timp de cel puţin 60 de secunde, pentru a ucide toţi agenţii patogeni.

Toate statele membre UE sunt obligate să publice la fiecare 3 ani un raport privind calitatea apei potabile.

Mai jos vedeți în ce țări apa de la robinet est potabilă și cum trebuie folosită apa în cazul în care nu este potabilă:

infografic

Tag-uri: apa potabila, romania
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

6 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
19 apr, 13:34
neroAgend
generic cialis daily
https://bestadalafil.com/ - Cialis Nxpctm NERVOUS SYSTEM Site of needle puncture Dura mater and arachnoid membrane Distal end of spinal cord L L Cauda Subarachnoid equina space containing CSF FIGURE Lumbar puncture. Ndpguh Cialis Pfizer Prezzo Kamagra Qxkcxi https://bestadalafil.com/ - where to buy cialis Hsnepa
11 oct, 2014
white fox
Propaganda
Niste nenorociti cei care au scris acest articol! In UK apa de la robinet nu este considerata potabila iar in Irlanda apa este infestata cu o bacterie care provine din dejectiile animale si nu se recomanda a se consuma! De bine de rau in Romania apa de la robinet este acceptabila.
07 oct, 2014
Dan
Apa potabila
Ca deobicei,cand e vorba de fostele tari socialiste si de tot ce nu e american sau sub influenta americana, nu e bun de nimic. Inclusiv apa potabila...APA DE LA ROBINET DIN TARA NOASTRA ESTE POTABILA 100% !!!
05 oct, 2014
Lili
Sa beti apa din zona Spaniei !!!! Cand faci un ceai , dupa fierberea apei , ramane pe fundul cestii un nisip alb (calcar) ;apa ,cel putin in zona Valenciei este deosebit de dura ! Nimeni nu bea apa de la robinet in Spania ! Ha ,ha,ha ce minciuna !!!!! In tara avem apa buna !!!
02 oct, 2014
Motanul
Minciuni
Astea sunt niste minciuni de tip "razboiul rece",folosite de "occidentali"sa minimalizeze dezvoltarea estului,si sa arate propriilor popoare spalate la creier,ce tari sunt .In toata partea de vest a Germaniei,de exemplu,nu bea nimeni apa de la robinet,toata lumea cumpara apa inbuteliata !Asa ca mai lasati-ne cu astfel de indoctrinari !

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ