Tensiuni între Turcia şi Rusia: Ankara îl convoacă din nou pe ambasadorul rus

| 06 oct, 11:58

Ambasadorul Rusiei la Ankara, Andrei Karlov, a fost convocat marți, pentru a doua oară în ultimele două zile, la Ministerul turc de Externe pentru a i se prezenta 'un protest ferm' față de a doua încălcare a spațiului aerian turc dinspre teritoriul Siriei, a anunțat un responsabil al MAE turc, citat de AFP.

Ambasadorul 'rus a fost convocat pentru a doua oară ieri' (luni) pentru ca Turcia să-și exprime 'protestul ferm față de încălcarea spațiului aerian duminică', a declarat pentru AFP, sub rezerva anonimatului, un responsabil diplomatic turc.

Autoritățile de la Ankara au declarat până acum că două avioane de vânătoare turce au fost 'hărțuite' în timpul unei misiuni de patrulare duminică de un MiG-29 neindentificat.

Citeşte şi: Un nou incident aerian ruso-turc: Turcia afirmă că un alt avion de luptă rusesc i-a violat spațiul aerian

Inițial, Turcia a raportat încălcarea spațiului său aerian de către un avion militar Su-30 sâmbătă. Ulterior, a indicat că un MiG-29 neidentificat a pătruns duminică în spațiul aerian turc.

Potrivit NATO, două avioane ruse au intrat în spațiul aerian al Turciei în zilele de 3 și 4 octombrie.

NATO a condamnat luni incursiunile aviației ruse în spațiul aerian al Turciei, calificându-le drept un 'comportament iresponsabil', și a cerut Moscovei să înceteze imediat atacurile asupra opoziției și civililor în Siria.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ