TIFF s-a deschis vineri seară cu un record de spectatori

| 30 mai, 11:20

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) s-a deschis vineri seară cu un record de public, aceasta fiind gala cu cele mai multe bilete vândute dintre toate cele 14 ediții - 2.500, potrivit organizatorilor.

Proiecția filmului Povești trăsnite' ('Wild Tales'), care a deschis festivalul, a fost precedată de un scurt discurs al președintelui festivalului, Tudor Giurgiu, care le-a mulțumit clujenilor că l-au susținut până în acest moment.

Giurgiu a povestit chiar două întâmplări petrecute înaintea deschiderii festivalului. Intrând vineri într-o frizerie, un clujean i-a spus cât este de mândru că multă lume cunoaște Clujul datorită festivalului și cât de mult contribuie acest eveniment la ridicarea culturii din oraș. Giurgiu a avut o întâlnire întâmplătoare și cu un tânăr politician local, care i-a cerut să-i dea o invitație la Gală, deși nu l-a întrebat niciodată pe parcursul anului despre festival sau despre organizarea sa. Președintele juriului a spus că i se pare trist că a descoperit un asemenea comportament tocmai la un om tânăr.

Tot în acest discurs, Tudor Giurgiu a făcut apel la clujeni și la autorități să-l ajute să împiedice preluarea "Depozitului de filme", un spațiu părăsit al RADEF, care a fost descoperit acum doi-trei ani plin cu peliculă aruncată iar apoi a fost curățat în cadrul unei campanii a TIFF. Depozitul este acum folosit pentru proiecții și ca loc de activități pentru copii, însă Ministerul de Interne, prin vocea unui reprezentant local, a cerut acest spațiu.

La eveniment a fost invitat ca de obicei și primarul Emil Boc, care a declarat că, ajungând la cea de-a 14-a ediție, se poate spune că 'TIFF a primit buletin de identitate pentru totdeauna'. Primarul a amintit că TIFF-ul reprezintă centrul strategiei culturale a municipiului pentru perioada 2014-2020.

În programul galei de deschidere a mai fost inclus și un spectacol de tangou, susținut de trupă din Cluj și unul de dansuri alegorice, al trupei de teatru stradal Compagnie des Quidams.

La gală a fost prezent și ambasadorul Argentinei, Claudio Perez Paladino, și directorul artistic al TIFF, Mihai Chirilov. 



"Wild Tales", filmul care a inaugurat festivalul anul acesta, este o coproducție Argentina — Spania, din anul 2014, regizat de Damian Szifron.


loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ