Toader: Un demers destinat îmbunătăţirii prevederilor celor patru coduri va avea loc în viitorul apropriat

| 26 apr, 21:25

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat miercuri, în cadrul dezbaterilor publice pe proiectul de lege privind modificarea codurilor penale, că un demers mai larg destinat îmbunătăţirii prevederilor celor patru coduri va avea loc în viitorul apropriat, informează MJ într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.

Ministerul Justiţiei a organizat, miercuri, o dezbatere publică care a avut ca obiect proiectul de lege privind modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală, la dezbatere participând, alături de ministrul Toader, secretarul de stat Marieta Safta şi reprezentanţi ai Direcţiei Elaborare Acte Normative, reprezentanţi ai societăţii civile. 

"Ministrul Justiţiei a precizat că proiectul de lege are drept obiectiv să pună în acord prevederi ale Codului penal şi ale Codului de procedură penală cu dispoziţiile Constituţiei, aşa cum au fost acestea interpretate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cât şi să transpună dispoziţii din două Directive ale Uniunii Europene. S-a precizat şi faptul că un demers mai larg, destinat îmbunătăţirii prevederilor celor patru coduri - civil, penal, procedură civilă şi procedură penală - va avea loc în viitorul apropriat, sens în care toţi cei interesaţi vor putea transmite observaţii şi propuneri la o adresă de poştă electronică care va fi disponibilă pe site-ul Ministerului Justiţiei", se arată în comunicat. 

Potrivit MJ, în intervenţia lor, reprezentanţii societăţii civile au exprimat în general sprijinul pentru forma proiectului de lege, dar s-au formulat şi critici la adresa formei propuse pentru articolul 297 şi articolul 301 Cod penal în sensul că ar trebui reţinut şi abuzul în serviciu prin încălcarea normelor cuprinse în legislaţia secundară şi, de asemenea, s-a solicitat să se analizeze posibilitatea reincriminării insultei şi calomniei, precum şi reanalizarea textului propus pentru articolului 121 Cod procedură penală, referitor la confiscarea extinsă.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ