Rusia admite ipoteza unui act terorist în cazul accidentului aviatic cu 224 de morți

| 09 noi, 21:14

Prim-ministrul rus Dmitri Medvedev a admis luni posibilitatea ca un 'act terorist' să fi provocat distrugerea avionului de linie rus deasupra peninsulei Sinai, în Egipt, relatează agenţia France Presse, citată de Agerpres.

'Bineînțeles, probabilitatea unui act terorist rămâne', a declarat Medvedev în cadrul unui interviu acordat ziarului Rossiiskaia Gazeta, din care care au fost făcute publice extrase în cursul serii.

Citeşte şi: Catastrofa aviatică din Egipt: "Cel mai probabil a fost atentat". Cine a făcut afirmaţia

Mai multe țări au evocat pista unei bombe la bordul avionului Airbus al companiei ruse Metrojet care decolase spre Sankt-Petersburg din Sharm el-Sheikh.

Ramura egipteană a grupării jihadiste Statul Islamic (SI) a revendicat responsabilitatea pentru prăbușirea avionului rus de linie de la 31 octombrie, în care au murit 224 de persoane.

Dimitri Medvedev a mai vorbit și despre stadiul evacuării cetățenilor ruși, aflați în Egipt în număr de 80.000.

'Cred că îi vom putea repatria pe cei mai mulți dintre compatrioții noștri în termen de două săptămâni', a declarat el.

Președintele rus Vladimir Putin a dispus, vineri, suspendarea tuturor zborurilor spre Egipt.

De vineri, în jur de 25.000 de ruși au fost repatriați cu zboruri speciale de la Sharm el-Sheikh, celebră stațiune balneară din peninsula Sinai, de la Hurghada și de la Cairo, a anunțat la rândul său viceprim-ministrul Arkadi Dvorkovici.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ