Traian Băsescu a semnat decretul pentru o NOUĂ graţiere

| 01 oct, 2014

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, decretul de grațiere a Crinei Tănasă pentru restul rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani de închisoare, transmite Administraţia Prezidenţială. Este a doua graţiere semnată de şeful statului pe final de mandat. De altfel, Crina Tănasă a fost colegă de celulă cu Angelica Lican, graţiată şi ea de preşedintele Băsescu.

Crina Tănasă a a fost condamnată la 3 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de Art. 192 alin. (2) Cod penal, precum și a infracțiunii de furt calificat, prevăzută de Art. 208 - 209 lit. a) Cod penal, dispusă prin sentinţa penală nr. 456/21.05.2002 a Judecătoriei Strehaia (județul Mehedinți), pentru că a sustras un telefon mobil dintr-o locuință.

Decizia președintelui Traian Băsescu are la bază motive umanitare. Crina Tănasă este mamă a șapte copii cu vârste cuprinse între 2 și 12 ani și suferă de afecțiuni psihice.

Crina Tănasă, mamă a 7 copii, a fost închisă după ce a furat un telefon mobil. Ea suferă şi de probleme psihice şi a fost colegă de celulă cu Angelica Lican, graţiată şi ea de preşedintele Băsescu.

Infracţiunea de care este acuzată Crina Tănase s-a petrecut în 1999. Atunci avea 16 ani şi a furat un telefon mobil pentru care a primit o pedeapsă de 3 ani şi jumătate de închisoare. A încercat să scape de închisoare şi a născut copil după copil. Astfel, pedeapsa a fost întreruptă de mai multe ori. Femeia nu a fost iertată, iar acum bărbatul ei cere disperată clemenţă.

"Era copil, nu ştiu cum s-a întâmplat. De 14 ani de zile de când e pedeapsa asta ei nu au scos-o de sub urmărire generală. E arestată şi e închisă acum. Sunt copilaşii singuri şi mă chinui cu ei", a declarat Lucian Căldărar, soţul femeii.

Bărbatul spune că există documente care atestă şi o boală psihică de care suferă femeia. La 15 ani de la săvârşirea faptei, Crina Tănase a fost din nou arestată. Femeia era dată în urmărire generală şi a fost arestat anul trecut în timp ce se afla în Germania. A fost apoi încarcerată la penitenciarul Târgşor.

Rudele femeii au cerut graţierea după ce în iunie preşedintele Traian Băsescu a decis să o elibereze pe colega ei de celulă, Angelica Lican.

Bărbatul îşi pune acum speranţa în preşedintele Băsescu. Mai ales că recent, colega de celulă a soţiei lui, condamnată pentru că furase flori de pe domeniul public a fost graţiată. "Vă rog foarte frumos, domnule preşedinte, din tot sufletul meu să îmi graţiaţi soţia. Vă rog din tot sufletul meu să luaţi în considerare că avem şi şapte copii şi dumneavoastră aveţi nepoţei", s-a adresat Căldărar preşedintelui.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ