Traian Băsescu: Iohannis o poate refuza fără probleme pe Olguţa Vasilescu

| 22 noi, 14:45

Dacă președintele Iohannis refuză numirea Olguței Vasilescu la Ministerul Dezvoltării, va fi destul de greu de acuzat că a încălcat decizii ale Curții Constituționale, este de părere fostul preşedinte Traian Băsescu.

În schimb, fostul președinte e de părere că Iohannis nu a acționat constituțional refuzând să accepte revocările lui Paul Stănescu și Lucian Șova de la Ministerul Dezvoltării, respectiv al Transporturilor.

"Mi se pare că Iohannis nu a procedat corect și constituțional nerevocându-i pe Stănescu și Șova, dar când e vorba de numiri e vânătoare liberă, deoarece Curtea Constituțională a spus că un ministru poate fi refuzat o singură dată, dar depinde cum citește președintele. Poate să îl refuze o dată pe portofoliul pe care-l numește. Aici avem situația Olguței, care a fost numită o dată la Transporturi, iar acum e prima dată numită la Dezvoltare. Deci acest "o dată" îl judecă președintele și va fi foarte greu să fie acuzat că nu a respectat decizia CCR", a declarat Traian Băsescu, pentru B1 TV.

PSD merge, din nou, la Cotroceni cu propunerea Lia Oguța Vasilescu. De aceasta dată nu pentru Transporturi, ci pentru Dezvoltare, asta după ce președintele Iohannis a respins prima prounere ca Lia Oguța Vasilescu să preia ministerul Transporturilor.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, la finalul şedinţei CEx al PSD de miercuri, că o va propune pe Lia Olguţa Vasilescu la Ministerul Dezvoltării şi pe Mircea Drăghici la Ministerul Transporturilor. Aceasta a adăugat că a trimis deja la Cotroceni deciziile de revocare ale ministrului Transporturilor Lucian Şova şi a ministrului Dezvoltării Paul Stănescu.

Viorica Dăncilă a mai afirmat, după ședința PSD, că Lia Olguța Vasilesc a adus valoare la Ministerul Muncii. "Avem nevoie de energia Liei Olguța Vasilescu", a spus premierul.

"Am observat că nu contează ce competenţe cred eu că ar avea p persoană pentru a fi ministru. Am văzut că acest lucru e hotărât de preşedintele României, ceea ce nu mi se pare un mod corect de a proceda", a declarat Dăncilă.

Întrebată despre remanierile care nu au fost acceptate de președintele Iohannis, Dăncilă a spus: "Nu mai trimit încă o dată ceea ce am trimis. Sper ca ceea ce solicită un prim-ministru al României să fie luat în seamă", a spus Viorica Dăncilă.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ