Turcia, îngrijorată de posibilitatea unui nou val de imigranți sirieni ca urmare a bombardamentelor rusești

| 09 oct, 13:44

Turcia este îngrijorată de posibilitatea unui nou val de imigranți sirieni care ar putea ajunge la frontieră, ca urmare a atacurilor aeriene rusești în Siria, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe turc, informează Reuters.

'Având în vedere operațiunile aeriene ale Rusiei din ultimele săptămâni, există posibilitatea apariției unui val de imigranți. Suntem îngrijorați în legătură cu această chestiune', a afirmat purtătorul de cuvânt, Tanju Bilgic.

Încălcarea spațiului aerian turc de două avioane de luptă rusești la sfârșitul săptămânii trecute a dus conflictul sirian dincolo de frontierele NATO, însă oficialul turc a afirmat că, deocamdată, nicio delegație rusă nu a fost trimisă la Ankara pentru a furniza informații cu privire la aceste incursiuni, transmite Agerpres.

El a adăugat că Ankara, care găzduiește în prezent circa 2 milioane de imigranți, continuă discuțiile cu NATO și partenerii săi pentru consolidarea capacităților sale de apărare, inclusiv sisteme de rachete Patriot, însă nu a solicitat NATO să trimită forțe militare în Turcia.

Citeşte şi: Stoltenberg: NATO este pregătită să desfășoare forțe în Turcia dacă va fi necesar

Secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a declarat joi că NATO este pregătită să desfășoare forțe în Turcia dacă va fi necesar, în contextul noilor tensiuni provocate de intervenția militară a Rusiei în Siria.

'Turcia este un aliat foarte puternic și capabil, dar NATO, firește, este întotdeauna pregătită să-și crească prezența și să ofere sprijin. Ne aflăm în dialog permanent cu Turcia, verificând (...) dacă este nevoie să facem mai mult', a declarat Stoltenberg, la finalul reuniunii miniștrilor apărării din statele NATO, desfășurată joi la Bruxelles și dedicată în principal situației din Siria.

Surse sub protecția anonimatului au afirmat că în timpul reuniunii, ministrul turc al apărării, Vecdi Gonul, a solicitat o prezență mai puternică și capacități de apărare antiaeriană ale NATO în țara sa, însă nu a cerut o intervenție a forței de reacție rapidă a Alianței.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ