Uimitor! Cu ce a înlocuit armata SUA cafeaua pentru a ţine soldaţii treji

| 24 feb, 2014

Atunci când petreci ore în şir urmărind activitatea dronelor, cofeina nu este suficientă pentru a te menţine în stare alertă. Din acest motiv, armata SUA testează o alternativă la cafea, una cu adevărat inedită: creierul operatorilor de drone este stimulat cu ajutorul curentului electric.

Cercetătorii stimulează creierul acestor soldaţi cu un nivel mic de electricitate. Rezultatele studiilor sunt impresionante: „Am descoperit că oamenii care au recepţionat această stimulare au obţinut rezultate foarte bune”, a declarat R. Andy McKinley, inginerul responsabil de această cercetare. „Subiecţii care au participat la acest test erau la fel de eficienţi ca în primul minut”, a relatat McKinley, relatează descoperă.ro.

Cum funcţionează acest mecanism? Micile doze de curent electric ajung în anumite regiuni ale creierului şi provoacă accelerarea impulsurilor nervoase. Această terapie a fost recunoscută de majoritatea autorităţilor medicale, fiind folosită pentru a trata mai multe afecţiuni psihiatrice, printre care depresia.

Armata SUA a ajuns la acest mecanism de stimulare a creierului uman după ce a realizat că, în ciuda faptului că multe funcţii militare au fost automatizate de computere, este nevoie de tot mai mulţi oameni pentru a monitoriza cantităţile uriaşe de informaţii necesare pentru luarea deciziilor pe câmpul de luptă.

„În trecut, cei care câştigau partida de skandenberg câştigau războiul. În viitor, câştigători vor fi cei care pot procesa cele mai multe informaţii într-un timp cât mai scurt, reacţionând la asta. Dacă nu poţi înţelege toate informaţiile care vin spre tine pentru a lua o decizie, atunci acestea sunt inutile”, a explicat Alan Shaffer, adjunct al secretarului apărării pe probleme de cercetare.

Pentagonul doreşte două lucruri de la stimularea cerebrală: stimularea gradului de atenţie şi îmbunătăţirea performanţelor cognitive.

Monitorizarea unui flux de date intens poate deveni rapid repetitiv, mai ales atunci când nu se întâmplă nimic, astfel că atenţia are de suferit într-un timp scurt, de doar 20 de minute. Folosind stimularea cerebrală cu curent electric, cercetătorii au descoperit că subiecţii obţineau rezultate mult mai bune decât atunci când foloseau cofeină, fără a întâmpina efectele secundare neplăcute ale cafelei. De altfel, testele au arătat că soldaţii stimulaţi cu curent electric erau mult mai eficienţi decât cei care băuseră cafea.

Armata SUA nu este singură în încercarea de a folosi stimularea cerebrală pentru a îmbunătăţi funcţiile cognitive: civilii încearcă acelaşi lucru, existând deja mai multe companii care comercializează produse în acest scop.

Tag-uri: cafea, creier
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ