Ultimele negocieri înainte de moțiunea de cenzură. Guvernul Dăncilă, greu de dărâmat

| 26 iun, 11:05

Au loc ultimele negocieri înainte de moțiunea de cenzură. Liberalii se întâlnesc cu liderii UDMR, după ce Kelemen Hunor a spus că până acum a avut o simplă discuție la o cafea cu Ludovic Orban. Victor Ponta este gata să pună umărul la dărâmarea Guvernului dar, cu o condiţie, viitorul Executiv să coopteze oameni din toate formaţiunile politice. Două guverne PSD au căzut într-un singur an, dar au fost dărâmate chiar de PSD.

iberalii se întâlnesc marți cu liderii UDMR, după ce Kelemen Hunor a spus că până acum a avut o simplă discuție la o cafea cu Ludovic Orban. Ce barcă va alege UDMR, ce li se promite și ce șanse sunt să cadă Guvernul? Coincidență sau nu, în Parlament se va dezbate proiectul care va permite și arborarea altor steaguri pe instituții.

Opoziţia face primul pas în încercarea de a da jos Guvernul Dăncilă. Liberalii au citit luni, în faţa senatorilor şi deputaţilor, acuzațiile cuprinse în textul moțiunii de cenzură.

Opoziția a făcut front comun, dar chiar și așa, tot mai au nevoie de voturi pentru ca demersul lor să reușească. PSD şi ALDE şi-au luat măsuri de precauţie. Senatorii şi deputaţii lor stau în bănci, nu vor vota la moţiune.

UDMR decide zilele viitoare cum va vota iar Victor Ponta este gata să pună umărul la dărâmarea Guvernului dar, cu o condiţie, viitorul Executiv să coopteze oameni din toate formaţiunile politice.

Parlamentarii PSD și ALDE vor fi în sală la dezbaterea moțiunii de cenzură, însă nu vor participa la vot. „(PNL) Să-și asigure numărul de voturi, dacă tot au inițiat moțiunea", a comentat Liviu Dragnea, insistând că „nu sunt tensiuni în Coaliția de guvernare".

Matematic, moțiunea are șanse mici să treacă, în condițiile în care opoziția ar mai avea nevoie de 62 de voturi pentru a putea schimba Executivul, dacă toți parlamentarii PNL, USR, PMP și neafiliați ar susține demersul liberalilor".

Raluca Turcan a declarat, după depunerea moţiunii de cenzură, că demiterea Guvernului Dragnea-Dăncilă este o urgență națională, iar acest guvern rușinos este un dezastru pentru țară și el trebuie să plece cât mai repede.

Liderii PSD din teritoriu ar răsturna binomul Dragnea-Dăncilă dacă şi numai dacă preşedintele Iohannis va numi un nou premier tot de la PSD şi o va revoca pe şefa DNA, susţin surse social-democrate citate de Adevărul.

În ciuda faptului că social-democraţii i-au dat un vot de încredere lui Liviu Dragnea după sentinţa de condamnare cu executare, liderii din teritoriu iau în calcul scenariul unei schimbări radicale la vârful partidului.

Potrivit unor surse din conducerea social-democrată, „greii" PSD ar fi dispuşi să forţeze schimbarea lui Dragnea cu două mari condiţii. În primul rând, preşedintele Klaus Iohannis să le promită că vor rămâne la guvernare chiar şi în epoca post-Dragnea.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ