Unde a dispărut Crin Antonescu?

Devenirea sa politică a confirmat cele mai negre previziuni legate de persoana sa: fostul lider al PNL s-a transformat în ”nimic” și ca nimicul a și dispărut, iar, ca în perioadele sale de glorie, nu se știe unde. În schimb, de data aceasta, putem spune cu siguranță că nu-i pe la negocieri secrete, nici cu Băsescu, nici cu PPE. După ce s-au folosit de el, mizând totul pe o carte, a orgoliului și resentimentelor sale, marii săi ”prieteni” conjuncturali l-au dat de-a azvârlita fără nicio reținere. Crin Antonescu a mârâit scurt ceva despre trădarea lui Iohannis și a dispărut. În urma sa rămân colegii de partid cărora nici acum nu le vine să creadă și vreo 7,4 milioane de români care au crezut în 2012 că au descoperit în sfârșit prima alianță politică din România care va rezista intereselor personale, intrigilor, ciolaniadei și strâmbelor specifice peisajului politic autohton. Din cea mai neagră resemnare, defetism și absenteism politic, acești 7,4 milioane de cetățeni s-au ridicat ca unul singur, pentru o idee, pentru un principiu în care au vrut să creadă, într-un fel atât de șocant pentru cei care au fost dați de-a dura de la masa cu bucate a guvernării încât, mulți dintre acești politicieni lipsiți de statură și viziune au recurs la singura explicație inteligibilă pentru ei, a furtului masiv de voturi, de parcă în secolul 21 cineva ar mai putea fi în stare să fure milioane de voturi... Ulterior, revenindu-și în simțiri, aceiași pitecantropi ai profitului politic imediat s-au sulemenit cu pomada elitismului, argumentând iar, pernicios, pentru îndepărtarea populației ”neștiutoare” de la butoanele și pârghiile democrației, prin cele mai reacționare și desuete teorii croșetate în jurul votului cenzitar. Populația care era bună când era folosită în băile de mulțime ale președintelui cu apucături dictatoriale, nu mai era bună când i-a penalizat la vot, în concluzie, să le fie luat dreptul electoral. Cu acești ipochimeni s-a aliat Antonescu, acestor năpârliți de la stânga la dreapta și înapoi le-a dat PNL pe mână, de la aceștia și-a încasat umilința și înfrângerea finală și, orice ar spune el sau oricine altcineva, aceștia l-au anulat politic și l-au transformat în NIMIC.

Dar, îmi place să cred, că nu de rușinea lor a dispărut Antonescu, nici chiar de rușinea colegilor de partid cărora le-a pus nervii și neuronii pe bigudiuri cu tot circul prin care a distrus un partid în plină glorie. Antonescu, dacă a mai reușit să găsească o tresărire, o fărâmă, o scânteie de onoare în mintea sa chinuită, sper să o fi găsit în acest sens: al rușinii și răspunderii enorme pe care o poartă pentru toate speranțele acestr 7,4 milioane de oameni, cetățeni adevărați, din carne, sânge și oase, care nu pot fi transformați în altceva, în milioane de voturi furate, indiferent câte intrigi se fac și se desfac în politica românească și indiferent câte partide îi sucălește Băsescu Elenei Udrea, pe genunchi...