USR, PNL și PMP au contestat la CCR Codul Penal adoptat de Parlament

| 05 iul, 19:56

USR, PNL și PMP au contestat la CCR Codul Penal adoptat în Parlament. Ioan Cupșa, (PNL) a declarat că au contestat atât Codul Penal in anasamblul său, cât și articolele neconstituționale. Totodată, cei trei au mai subliniat că dacă acest Cpd va trece în această formă, în România va fi un pericol social.

"Sesizarea pe care o adresăm Curţii Constituţionale este gata de a fi înregistrată, va fi înregistrată astăzi aşadar, sperăm că acest cod al protejării infractorilor nu va deveni lege niciodată. Pe lângă faptul că ei, evident, au încălcat Regulamentul Camerei, Constituţia Românei, convenţii internaţionale, tratate la care România este parte, noi credem că este nevoie, în acest moment, să sesizăm cu întrebări preliminare şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Solicităm, drept urmare, în preambulul sesizării noastre, solicităm CCR să trimită întrebările preliminare care privesc statul de drept, care privesc această valoare fundamentală a UE, să se pună aceste întrebări preliminare Curţii de Justiţie a UE şi abia apoi să se aplece asupra cererii noastre privitoare la neconstituţionalitatea demersului PSD- ALDE. Sesizarea este rodul muncii PNL, USR şi PMP, împreună am sesizat CCR", a declarat joi, la Parlament, deputatul PNL Ioan Cupşa.

Totodată, și preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, joi, într-o declaraţie de presă, că va contesta la CCR modificările aduse la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală. Șeful statului a mai punctat că modificările sunt revoltătoare, iar ce se întâmplă în Parlament în aceste zile este o dictatură a majorității.

"Astăzi s-a votat în Parlamentul României Codul Penal, mai multe modificări la Codul Penal să fiu mai exact. Doresc să comentez pe scurt acest eveniment pe care îl consider de-a dreptul revoltător", a spus Klaus Iohannis. "Este inadmisibil cum a transformat PSD procedurile parlamentare", a mai spus acesta, adăugând că va contesta modificările la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală la CCR.

Preşedintele a mai spus că este inadmisibil cum a transformat PSD procedurile parlamentare şi cum se acţioneza în ziua de azi în Parlament.

"Ceea ce se întâmplă în aceste zile este dictatura majorităţii. Este profund dăunătoarea democraţiei", a completat şeful statului.

Șeful statului a adăugat că PSD a trecut în timp record Codul penal prin Parlament cu „un simulacru de dezbatere și acest lucru este profund dăunător. PSD a reușit în scurt timp să distrugă demnitatea actului de legiferare, a reușit în scurt timp să transforme dezbaterile din Parlament într-o dezbatere lipsită de transparență, cu un rezultat previzibil. Se trece cu tăvălugul peste argumentația opoziției”, a spus Iohannis.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ