Vaca culturistă, o încrucişare ciudată de specii în folosul consumatorilor de carne VIDEO

| 10 apr, 2014

Muşchiuleţul de vacă este o delicatesă apreciată, care le aduce bani frumoşi comercianţilor. Şi, pentru că profitul este important, fermierii belgieni au „muncit” circa 100 de ani la crearea SuperVacii musculoase.

Belgiana Albastră este rezultatul obţinut prin încrucişări genetice succesive între cele mai mari şi puternice vite din speciile Shortcorn şi Charolais, potrivit unui documentar National Geographic.

„Fermierii au apelat la montă selectivă ca să stimuleze crearea unei specii cu caracteristicile dorite”, se arată în documentar, care precizează că „totul se rezumă managementul încrucişărilor între specimene deosebite. Taurii cei mai musculoşi şi vacile cele mai mari au fost încrucişaţi timp de 100 de ani până s-a obţinut noua specie, care cântăreşte peste o tonă”.

În plus, studiile moderne privind modificarea genetică au permis „încurajarea” unui defect în genomul Belgienei Albastre care nu opreşte creşterea masei musculare, ceea ce le face să ajungă să arate ca-n imagine. Practic, Belgienei Albastre i s-a inoculat gena degenerativă intitulată myostatin, al cărei rol este tocmai să întrerupă comunicarea către corp privind încetarea procesului de creştere al muşchilor. „În zilele noatre, ca să asigure că gena degenerativă se transmite, Belgiana Albastră nu se mai înmulţeşte normal, prin sex, ci prin inseminare artificială”, mai precizează National Geographic”.

 

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ