Vasile Cepoi, numit de Ponta la conducerea Managementului Calităţii în Sănătate

| 12 sep, 17:04

Vasile Cepoi, fost ministru al Sănătăţii, a fost numit de premierul Victor Ponta în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate, cu rang de secretar de stat.

Decizia de numire a lui Vasile Cepoi a fost publicată vineri în Monitorul Oficial.

Vasile Cepoi a fost ministru al Sănătăţii în perioada 7 mai - 3 octombrie 2012 în Guvernul Ponta I.

El a demisionat în contextul unei sesizări pe care Agenţia Naţională de Integritate a făcut-o la vremea respectivă către Direcţia Naţională Anticorupţie în vederea cercetării ministrului Cepoi pentru săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese, infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităţii Europene, precum şi a celor asimilate infracţiunilor de corupţie, în legătură cu derularea unui proiect finanţat prin POSDRU, pe vremea când acesta era director al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi.

Pe 17 martie 2013, Cepoi anunţa că Departamentul pentru Lupta Antifraudă, care a efectuat o anchetă în cazul său, "nu a găsit nereguli".

"Am primit o hârtie de la DNA prin care sunt anunţat că nu se va începe urmărirea penală", declara Vasile Cepoi, la vremea aceea consilier de stat în cadrul Cancelariei primului-ministru.

Ulterior, pe 29 iulie 2014, Cepoi a fost numit preşedinte al Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
12 sep, 23:25
Filip
Proiect
“Atunci cand iti este evident ca nu’ti poti atinge scopul nu schimba scopul, ci schimba metodele de actionare!” ~ Confucius

Colaborare cu bani din prima luna! 100-285 € lunar! Iti oferim o posibilitate de a colabora cu noi si de a lucra part-time sau full-time, in asa fel incat sa poti castiga imediat bani, 100 € lunar (part-time) sau 285 € lunar (full-time), din prima luna. Activitatea este usoara si placuta. Cerem seriozitate maxima! Pentru mai multe detalii trimite cuvantul PROIECT la adresa de e’mail: [email protected]

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ