Veşti bune pentru angajaţi, în contextul relansării economice

| 24 sep, 2014

După ce anul trecut economia ţării noastre a înregistrat o creştere a PIB peste aşteptări, iar în primele şase luni ale acestui an economia îşi continuă ritmul de dezvoltare înregistrat în urmă cu un an, specialiştii apreciază că în următoarea perioadă salariile românilor vor cunoaşte o creştere importantă.

Institutul Naţional de Statistică a făcut publice marţi ultimele date cu privire la evoluţia ratei de ocupare a populaţiei. Conform datelor statistice, rata şomajului în cel de al doilea trimestru a scăzut la 6,7%, de la 7,2% cât s-a înregistrat în primul trimestru al acestui an. Pe fondul continuării tendinţei de scădere a şomajului, analiştii economici apreciază că  situaţia pieţei muncii din ţara noastră s-a îmbunătăţit. Astfel, rata de ocupare în cel de-al doilea trimestru din 2014 a ajuns la 61,2% în rândul populaţiei cu vârste cuprinse între 15 şi 64 de ani, în creştere cu 1,7 puncte procentuale faţă de trimestrul anterior. Conform ţintelor asumate de ţara noastră în cadrul Strategiei Europa 2020, în următorii şase ani România trebuie să ajungă la o rată de ocupare a populaţiei cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani la 70%, în condiţiile în care în prezent procentul este de 66%.

Creşterea ratei de ocupare a angajarilor din ţara noastră este similară celei din perioada 2007-2008, când companiile româneşti erau în căutare de angajaţi. Conform estimărilor specialiştilor, este de aşteptat ca, pe fondul creşterii cererii de noi angajaţi pe piaţa muncii, în următoarea perioadă ofertele salariale să cunoască o majorare. Creşterea cererii de produse româneşti a condus nu numai la creşterea producţiei industriale, dar a avut şi un important impact asupra pieţei muncii, unde s-au înregistrat volume mari de angajări în zona manufacturieră. Totodată, angajatorii se confruntă cu o dificultate în a găsi specialişti. Inevitabil, competiţia companiilor după specialişti va angrena creşterea salariilor acestor angajaţi în următoarea perioadă.

Ca o confirmare a tendinţelor de pe piaţa muncii cu privire la creşterea veniturilor angajaţilor români, în acest an s-a înregistrat o tendinţă constantă de apreciere a salariilor. Conform datelor statistice publicate la începutul lunii septembrie de către INS, salariul mediu nominal a ajuns în luna iulie la 1.719 lei, cu 1,9% mai mult faţă de luna precedentă. Pe de altă parte, în aceeaşi lună, salarial mediu nominal brut a fost de 2378 lei, cu 1,9% mai mare decât în luna precedentă.

O contribuţie substanţială la creşterea veniturilor angajaţilor români a avut-o şi măsura guvernamentală de majorare în etape a venitului minim brut.  În urma creşterilor succesive a salariului minim, la 1 iulie acesta a ajuns la 900 de lei pe lună. Totodată, începând de anul viitor, se are în vedere majorarea venitului minim cu 75 de lei la fiecare şase luni. Având în vedere ritmul actual de creştere economică până în 2016, salariul minim pe economie va putea ajunge la 1.200 de lei.

loading...

Ştirile orei

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
25 sep, 2014
ion
Care crestere economica ??? Bai ,pe ce lume traiti ????
Chiar sperati ca in mediul online sa fie spalati pe creier care sa inghita toate minciunile voastre BOLSEVICE???? Rusineeeeeeeeeeee !!!!!!!!!!!!!!
25 sep, 2014
George Stoica-pseudoziarist
unchiul meu,Gruia,a mai castigat o licitatie de la stat...
evident,pierzatoare este tot o unitate a statului roman,cu angajati,care primeste subventii...
unchiul meu castiga licitatiile de acasa,din arest preventiv..
se pare ca banii dati inapoi de Dl.Sova,pe scrisoarea de garantie,i-au adus noroc

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ