Victor Ponta se va întâlni la Madrid cu regele Juan Carlos I şi cu premierul spaniol

| 21 iul, 2013

Primul ministru Victor Ponta va începe luni o vizită de lucru la Madrid, unde se va întâlni cu omologul său spaniol Mariano Rajoy, precum şi cu regele Juan Carlos I al Spaniei, printre obiectivele vizitei numărându-se reconfirmarea sprijinului Spaniei pentru aderarea României la spaţiul Schengen.

În timpul întrevederilor cu regele Juan Carlos şi cu premierul Rajoi, Victor Ponta va aborda subiecte precum reconfirmarea poziţiei autorităţilor spaniole de liberalizare totală a pieţei muncii pentru lucrătorii români începând cu 1 ianuarie 2014 sau intensificarea contactelor politice bilaterale, cu accent pe contactele la nivel ministerial, în domenii precum economie, transporturi, agricultură, interne, justiţie, muncă.

Victor Ponta va avea o întâlnire şi cu Ignacio Gonzalez Gonzalez, preşedintele Comunităţii Madrid, unde se află cea mai mare comunitate de români din Spania, dar şi cu Alfredo Perez Rubalcaba, secretarul general al Partidului Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE), se arată într-un comunicat al Guvernului.

Identificarea unor proiecte de impact, cu participare spaniolă (în infrastructură, telecomunicaţii, energii regenerabile), captarea interesului investitorilor spanioli, în condiţiile în care Spania ocupă locul 8 în topul investitorilor din România, precum şi schimbul de experienţă în atragerea şi gestionarea fondurilor europene se numără, de asemenea, pe agenda primului-ministru.

De asemenea, o componentă importantă a vizitei se referă la cooperarea dintre autorităţile române şi cele spaniole în ceea ce priveşte dezvoltarea de politici de protejare a comunităţii româneşti din Spania.

Vizita de lucru se înscrie în procesul de relansare a dialogului politic bilateral înregistrat în 2013, început cu vizita ministrului de Externe spaniol, Jose Manuel Garcia-Margallo, la Bucureşti.

Componenta economică a vizitei premierului în Spania este cu atât mai importantă în contextul în care schimburile comerciale bilaterale dintre România şi Spania s-au multiplicat de patru ori în ultimii şase ani iar volumul investiţiilor de capital spaniol a crescut în 2011 de opt ori, raportat la nivelul din 2004 - la 31 decembrie 2012, volumul total al schimburilor comerciale ale României cu Spania a fost de 2.410,42 milioane euro.

 

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ