Viktor Orban: Ungaria nu poate fi obligată să renunțe la poziția sa față de migranți

| 16 iun, 20:08

Nimeni nu poate obliga Ungaria să renunțe la poziția sa cu privire la migrație, a declarat vineri, pentru Radio Kossuth, premierul ungar Viktor Orban, care a subliniat că electoratul din țara sa a spus în mod clar că nu dorește imigranți ilegali, transmite MTI.

''Ungurii au afirmat foarte clar că nu doresc să vadă imigranți ilegali'', a spus Orban, în legătură cu procedura de infringement declanșată recent de Comisia Europeană contra Ungariei. El a adăugat că 'poți trage unui guvern un pumn în burtă', dar acest lucru nu poate fi făcut unei întregi țări.

Viktor Orban a insistat asupra faptului că rata de participare ridicată la referendumul organizat de guvernul ungar în legătură cu migrația înseamnă că 'o întreagă țară caută mijloace pentru a susține poziția acestuia de a nu permite intrarea oamenilor cu culturi și civilizații diferite'.

În urmă cu trei zile, ministrul de externe ungar Peter Szijjarto a subliniat că țara sa nu va ceda în fața încercării Comisiei Europene de a 'șantaja' statele membre ce refuză să pună în practică sistemul de redistribuire a migranților.

Într-o intervenție în fața parlamentului de la Budapesta, șeful diplomației ungare a apreciat că executivul UE își depășește autoritatea în acest caz, adăugând că guvernul Orban nu va permite nimănui să treacă ilegal frontierele Ungariei. ''Nici măcar Comisia Europeană nu poate priva statele membre de dreptul de a decide pe cine doresc să lase să intre pe teritoriul lor și alături de cine vor să trăiască'', a spus Szijjarto.

Planul de relocare a 160.000 de refugiați a fost adoptat în septembrie 2015 în pofida faptului că Ungaria, Cehia, Slovacia și România au votat împotriva lui. Deși în general s-a opus acestui mecanism, Polonia a votat în cele din urmă, alături de majoritatea țărilor membre, în favoarea sa. Statele membre ale UE s-au angajat ulterior să preia alți 22.000 de refugiați din state vecine Siriei, respectiv Turcia, Iordania și Liban.

Cu Turcia a fost încheiat în martie 2016 un acord prin care autoritățile de la Ankara s-au angajat să primească înapoi migranții ce debarcă în Grecia, care trec prin Turcia venind mai ales din Orientul Mijlociu, statele blocului comunitar acceptând în schimb să preia un număr echivalent de refugiați sirieni direct de pe teritoriul turc, în limita unui plafon de 72.000.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ