Vladimir Putin l-a primit pe Xi Jinping la Moscova. Peste 40 de documente şi acorduri urmează să fie semnate

| 08 mai, 14:38

Presedintele Vladimir Putin a afirmat vineri că Uniunea Sovietică şi China au fost cele mai afectate ţări în cel de-al Doilea Război Mondial, suferind cel mai mare număr de victime, scrie agenţia oficială de presă a Rusiei Tass.

"Ca urmare a celui de-al Doilea Razboi Mondial, Uniunea Sovietică şi China au devenit cele mai afectate state, deoarece am avut cel mai mare număr de cetăţeni care au murit, atât Uniunea Sovietică cât şi Republica Populară Chineză", a spus Putin, în cadrul unei întâlniri cu omologul său Xi Jinping.

Xi Jinping l-a invitat pe Vladimir Putin să viziteze China la începutul lui septembrie pentru a lua parte la manifestaţiile care marchează 70 de ani de la aniversarea victoriei asupra Japoniei.

Xi Jinping a notat că, deşi se sărbătoreşte victoria, China şi Rusia nu cred că "anumite tări trebuie urâte".

El a lăudat "puternica prietenie" dintre Moscova şi Beijing, "nascută în luptele" celui de-al Doilea Război Mondial, când Rusia lupta împotriva Germaniei şi China se confrunta cu agresiunea japoneză.

Sâmbată, Xi Jinping va asista la defilarea militară din Piaţa Roşie alături de, printre alţii, preşedintele cubanez Raul Castro şi premierul indian Pranab Mukherjee, deja sosiţi la Moscova, invadată în ultimele zile de afişe care glorifică eroismul soldaţilor sovietici.

Pentru Kremlin, sosirea liderului chinez pune în evidenţă dorinţa Beijingului de a sta alături de Rusia pentru a "apăra rezultatele celui de-al Doilea Razboi Mondial şi pentru a se pronunţa împotriva tentativelor de negare (...) şi de falsificare a istoriei".

Peste 40 de documente (acorduri, parteneriate ... ) în domeniile energetic, aerian, financiar şi spaţial urmează să fie semnate cu ocazia acestei vizite.

În total, 20 de şefi de stat şi de guvern, precum şi secretarul general al ONU Ban Ki-moon, sunt aşteptaţi pentru ceremoniile care vor culmina cu defilarea a peste 16.000 de soldaţi, 194 de unităţi blindate şi 143 de avioane şi elicoptere.

În schimb, liderii occidentali vor boicota festivităţile din cauza rolului jucat de Moscova în criza ucraineană. Şeful diplomaţiei franceze, Laurent Fabius, se va afla sâmbată la Moscova pentru a aduce un omagiu sacrificiilor făcute de URSS dar nu va asista la parada militară.

Cancelarul german Angela Merkel va ajunge duminică la Moscova, pentru o întâlnire cu Vladimir Putin.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ